Purtatoarea de masti

Toate sunt ale mele. NU le ascund, apar pe rand, fara sa le chem, fara sa fie nevoie sa le scot din nu stiu ce sertar ascuns al sufletului meu. Apar si gata.

Masca 1: Buburuza puternica. Un pic certareata, daca i se face o nedreptate, un pic acida daca e in mediul propice, o idee exagerata daca pune suflet, perfectionista - prin definitie.

Masca 2. Buburuza prietena: Gata sa ofere , cand i se cere si mai ales cand nu i se cere, dar simte, cu urechi gata sa asculte, cu ochi gata sa vada, dar si cu gura gata sa vorbeasca, dornica sa ofere pentru bucuria celorlalti si pentru bucuria ei.

Masca 3. Buburuza indragostita. - brusc devenita gospodina, din dorinta de a oferi un camin, chiar si celui care salasluieste doar in gandurile ei, posesiva din dorinta de a oferi mult, tot mai mult, linistita, pentru ca simte gandurile cuiva indreptate catre ea, poznasa, de prea multa fericire, visatoare, pentru ca nu traieste in realitate, complexa, descoperindu-se mereu si mereu.

Masca 4: Buburuza parasita - ratacita printre prea multe amintiri, zambitoare, pentru a ascunde durerea, dezamagita, pentru ca iar a crezut in fantome, increzatoare, la inceput, sperand ca procesul este reversibil, resemnata, mai apoi, si trista, intr-un final, ca povestile sunt scrise de si pentru altii. Imprastiata intre multe intalniri din agenda, slaba in fata micilor tristeti ale zilei. Puternica o data cu trecerea timpului, cand iar isi pune Masca 1

Bine ai venit, bine ai plecat

Ce as putea spune mai mult de atat? Nimic! Trebuie sa ma invat sa te las sa pleci. Trebuie sa ma invat pentru a cata oara cu noptile reci si casa goala.

Cuvinte despre tine

Inca nu s-au asezat gandurile pe care vreau sa le spun in cuvinte, insa voi incerca sa le coc in sera sa le scot verzi si fara gust la suprafata.
Cuvinte despre tine.
Le nasc prematur, pentru ca ma sufoca, pentru ca nu ma lasa sa dorm, pentru ca nu ma lasa sa traiesc si pentru ca imi dau dureri diverse, migrene, crampe in stomac, ameteli, frisoane. Cunosti simptomele?
Sunt simptomele unei iubiri neimplinite. Sunt semnele unor puternice trairi interioare care altfel decat asa nu pot izbucni in exterior. Vulcanic dau pe afara din mine.
Cuvinte despre tine.
Tricoul in care dormi nici macar o data nu a prins mirosul tau. Il imbrac a doua zi si e ca si cum acum l-am scos din masina de spalat. Nu sta mai mult de 10 minute pe tine, scapi repede de el. Dezbracandu-l anunti o noua sesiune de descarcare hormonala. L-ai purtat dar nu poarta amprenta sufletului tau. Pleci si nu lasi nici o urma dupa tine, nici macar semnatura corpului tau pe un tricou. Nimic.
Cuvinte despre tine.
Sunt bonava si boala aceasta se numeste TU. Nu m-am vaccinat la timp si acuma sufar de tine. Nu vreau sa ma vindec, vreau insa sa suferi de boala EU. Se pare insa ca ai niste anticorpi cu care nu pot lupta si atunci adun simptome le bolii TU: migrene, crampe in stomac, ameteli, migrene.
Am spus cateva cuvinte despre tine. Copate la repezeala, iesite avortat din mine, pentru ca nu ma lasa sa dorm, pentru ca inteapa, penru ca dor. Verzi, neslefuite, nealese, ca un sirag de margele prost asortate. O adunatura de margele din acelea ramase pe dianafara cu alte ocazii.
Cuvinte despre tine.
Atat de superficiale si totusi atat de durute.

Eu si parintii mei

Ceea ce vedem noi ca pe un sacrificiu al parintilor, ei il vad fie ca pe o bucurie, fie o necesitate fie pur si simplu un "asa trebuie sa fie". "asta e firea lucrurilor". Nu mi-am auzit niciodata parintii plangandu-se ca fac eforturi sa ma tina la scoala acolo unde am fost si sunt, ci mai degraba am zarit o tristete ascunsa in ochii mamei ca nu poate umlba cu mine la cumparaturi, ori de cate ori are sau am nevoie, sau o tristete in privirea lui tata cand nu are pe cine ruga sa ii verifice un articol, inainte de a-l da in tipar si nu are cu cine dezbate pana in zori diverse intamplari politice sau de alt gen. Pote ca sunt tristi cand vin acasa si e liniste in camerele in care mai ieri se auzeau doua voci de copii, sau mai multe, daca imi aduceam prietene, iar fratele meu isi chema prieteni. Poate ca sunt tristi atunci cand se simt rau si tin in ei asta si simuleaza bucuria la telefon. Insa stiu ca undeva in coltul inimii sunt bucurosi ca nu vedem ceea ce vad ei in fiecare zi in tara din care ne-am rupt, ca nu ne lovim de zidurile inalte ale normelor nescrise moldovenesti, ca ne construim caramida cu caramida singurei viitorul si oricate vanturi ar bate si din orice directie ar veni ele, noi ramanem verticali si din ce in ce mai puternici si mai maturi. Stiu ca se bucura atunci cand stau si isi amintesc despre noi acum 10 ani, cand inca eram acasa, sau si mai multi ani, cand eram la varsta prostiilor. Stiu ca se bucura. Si mai stiu un lucru. Si ei au plecat din cuib fara sa intoarca privirea inapoi si ei isi vad parintii la fel de des cum ii vedem noipe ei, de aceea ne iarta cum sunt iertati la randul lor si cum probabil vom ierta si noi cand ne va veni timpul sa lasam sa zboare puii din cuib.

Am facut un an de blogareala

Azi mi-am dat seama. De un an scriu din cand in cand cate o idee pe aici si mai lipesc cate o poza, mai potrivita sau mai putin potrivita. Cert e ca , desi il am (ne avem- eu si blogul meu) de un an, inca ne pastram unul pentru celalalt. Nu acceptam pe oricine in vizita, dar ne bucuram de gandurile celor dragi impartasite cu noi. Relatia mea cu acest blog dureaza mai mult decat a durat ultima mea relatie serioasa. La multi ani noua!

CUM?

Calm. Lasa sa vina de la sine! Nu forta lucrurile! Aceleasi sfaturi de la toti cei care ma vad agitata, dezorientata, speriata, dornica, indragostita.
Sunt atat de speriata, incat as disparea undeva sa uit, sau pur si simplu sa ma linistesc, sa ma intorc si sa nu mai am tendinta sa te sufoc. Atunci insa ar insemna sa ma intorc batrana, indiferenta, distanta, deci sa nu te mai iubesc. Nu pot iubi altfel decat daruindu-ma in intregime, pana la ultimul gand, pana la ultima respiratie, pana la ultimul geamat. Tie, cel sufocat. De ce in si in dragoste trebuie sa existe un mijloc de aur? De ce griul si jocul de-a v-ati ascunselea sunt mai apreciate decat niste sentimente sincere si puternice. De ce sa ma prefac ca imi pasa mai putin cand imi pasa enorm de mult? De ce sa ma fac disparuta daca vreau sa fiu mereu langa tine? Nu vreau sa invat sa iubesc dupa standardele celor care au experimentat si rasexperimentat sentimentul. E nou pentru mine si vreau sa ard pana la capat. Si cu cat mai mare e dorinta cu atat mai tare vor durea arsurile cand intr-o buna zi vei disparea.

Opreste-te, clipa!

Existi! Te-am inviat din vise! Gand cu gand, dorinta cu dorinta, ai aparut. Viu. In carne si oase. Ma trezesc noaptea si te caut. Ma conving ca nu visez si adorm fericita la loc. Ramai, clipa!

mi-e frica

Mi-e frica de dorinta mea de fericire. Mi-e frica de nevoia mea de a fi mereu langa tine. Mi-e frica de depndenta pe care mi-o creezi. Mi-e frica de distante. Mi-e frica de ziua de maine, cea pe care totusi o astept cu speranta. Mi-e frica sa nu vreau mai mult decat poti sa imi oferi. Mi-e frica sa nu fii doar rodul dorintelor mele. Mi-e firca sa nu dispari intr-o buna zi si sa nu te mai intorci. Mi-e frica sa dorm singura. Mi-e frica!

Indragostita de dragoste

Si-atat. Adrenalina pura din nimic. Zbor fara aripi si nici ca ma intereseaza ca nu are cine sa ma prinda cand raman fara energie si voi fi in cadere libera. Pot sa ma fac tandari la impactul cu realitatea. Nu conteaza. Eu zbor. Eu rad. Eu dansez. Singura cu mine.

M-am inselat

Am crezut ca esti ceea de ce am nevoie. Nu esti. Am crezut ca sunt ceea de ce ai nevoie. Nu sunt. Am crezut ca imi poti oferi ceea ce merit. Nu poti. Am crezut ca iti pot oferi ceea ce cauti. Nu pot. Traim in unversuri diferite si avem asteptari deiferite. Eu imi doresc sa imi petrec alaturi de tine zilele si noptile. Tu preferi jumatatea de masura, noaptea. Eu imi doresc sa aud cuvinte din gura ta, dar nu ajung decat sa aud suspine in intuneric, si un "mai vorbim" sec dimineata. Universurile asteptarilor noastre se interseceaza rar si nu pare sa se schimbe ceva in curand. Nu vreau sa imi umplu doar noptile cu tine. Am alte asteptari si daca tu nu esti in stare sau nu esti pregatit sa mi le satisfaci, pleaca acum, cat inca nu mi s-a deschis prea tare rana. Pleaca atat timp cat am mari sanse sa plng doar putin dupa tine, pleaca si plecat sa ramai. Nu am chef de jocuri, nu am chef de nopti . Vreau zile pline si senine langa cineva care stie, vrea si poate sa mi le ofere. Daca nu esti tu acela, sigur este undeva cineva care ma cauta. Imi pare rau ca nu esti tu, dar stiu sigur ca intr-o zi voi ajunge sa ma bucur ca nu esti tu. Adio si nu pe curand

De-a v-ati ascunselea

Sa ne jucam, daca sentimentele curate si limpezi te plictisesc. Azi dispar eu, maine e randul tau. Jocul tariei nervilor si al rabdarii. Cantam pe neuroni intinsi ca pe corzi de bas mai intai, apoi de chitara electrica si vom incheia cu vioara. La sfarsit una cate una corzile se vor rupe. Si vom reveni la sentimete curate si limpezi. Castigate dupa lungi jocuri, dupa infinite cautari si ascunzeli.
Sa ne jucam, ca imi place sa cant la fluierul indiferentei tale.
Sa ne jucam de-a fantomele azi indragostite maine dusmane.
Sa ne jucam de-a dansatorii nestatornici, de-a cuplul unit, de-a prietnii buni, de-a mama si de-a tata, de-a ascunselea, ca la sfarsit sa jucam de v-ati gasitelea.
Cand vom obosi sa cantam la nervii unul altuia vom iesi fiecare din ascunzisul lui si ne vom gasi. Eu si Tu. Pana atunci...Sa ne jucam!

Atat

Despre bucurii simple

Nici nu poti sa iti imaginezi cate bucurii imi aduci in fiecare zi.
Cand ramai la mine ma bucur cand ma saruti dimineata la plecare sau cand iesim impreuna din casa si mergem de mana pe jos pana la metrou. Cand iti fumezi trabucul primit de la mine si imi povestesti despre lucruri pe care nu le pricep. Cand noaptea inainte de un somn implinit te uiti la ceas te miri si imi zambesti.
Cand ne vedem in oras ma bucur ca imi ceri un sarut si ai o fata multumita atunci cand il primesti. Cand te faci ca nu ma vezi tinand privirea fixa iar eu te privesc tinta pana vad ca se incretesc muschii de la coada ochiului si ochii incep sa iti zambeasca. Cand imi faci cu ochiul si iti fac cu ochiul si ne zambim. Cand ne plimbam pe strada si imi zici cum sa tin laba piciorului pentru a avea un mers elegant si obligatoriu imi spui ca ai facut 8 ani de dans deci stii despre ce vorbesti. Cand imi iei geanta si mi-o duci si ma intrebi ce car in ea de e atat de grea. Cand te amuzi de pasiunile mele si in acelasi timp te vad bucurandu-te pentru ca ma bucur eu. Cand sunt pe jumatate adormita la tine in brate ma intrebi "ai adormit copilas?". Cand in linistea intunericului imi pui cele mai neasteptate intrebari. Cand imi descarci muzica in calculatorul meu si o descopar cand sunt singura - muzica italiana melodioasa si lenta, romanctica -asa cum ai numit-o tu. Fiecare gest, fiecare vorba, fiecare privire ma face din ce in ce mai fericita ca sunt langa tine. Inca nu ti-am zis ca te iubesc. E o bucurie simpla pe care o aman, pentru ca si amanarea e o bucurie.

Poezie

Vreau
Sa imi spui noapte buna si buna dimineata
Sa iti spun noapte buna si buna dimineata
Vreau
Sa adorm la tine in brate si sa vreau sa ma trezesc pentru a adormi din nou
Sa adormi la mine in brate si sa vrei sa te trezesti pentru a adormi din nou
Vreau
Sa te aud cum imi vorbesti cand sunt pe jumatate adormita
Sa ma auzi cum iti vorbesc cand esti pe jumatate adormit
Vreau
Sa te simt in vis cum imi descoperi si imi redescoperi fiinta
Sa ma simti in vis cum iti descopar si iti redescopar fiinta
Vreau
Sa te caut in umba intunericului si sa te gasesc de fiecare data
Sa ma cauti in umba intunericului si sa ma gasesti de fiecare data
Vreau
Sa ma trezesc noaptea si sa vad luna care iti lumineaza chipul relaxat in somn
Sa te trezesti noaptea si sa vezi luna care imi lumineaza chipul relaxat in somn

E atat de scurta vara si e plin de flori

Am vazut zeci de suflete de flori care cauta. Tinere, cu petalele desfacute, cu aroma puternica, cu culorile vii. Nimic din astea nu reusesc sa atraga insecta potrivita. Acea albina mult-asteptata si imbiata. Un camp de flori singure, fara suflet viu in preajma. Un camp ca un tablou de poveste. Fosnesc si zumzaie intre ele.

Unele zic, nu am nevoie de albine, sunt auto-arhi-suficienta si nu am nevoie de admiratia unor insecte burtoase cu coada ascutita si cu ac in varf . Mi-s atat de antipatice si sunt atat de usor de citit incat imi vine sa imi schimb parfumul sa le indepartez in loc sa le apropii.

Altele deschid subiectul fara ca macar sa le intrebi ceva. Doua flori, una roz si una alba, se vad prima data si fara vreo legatura cea alba incepe: eu vreau sa intalnesc o albina, dar nu a venit timpul probabil, stiu ca in curand va fi tarziu, dar eu mai sper ca exista o albina si pentru mine. Cealalta asculta cu atentie si zice: mie mi-e frica de albine. Nu imi inspira deloc incredere. Sunt atat de instabile. Niciodata nu stii cand isi indreapta atentia catre o floare vecina.

Altele tac si asteapta, fara sa spuna nimanui cum arata albina vusurilor lor. Tac si spera. Isi clatina capsorul cand adie vantul si imprastie cu drag din parfumul lor. Seara se strang boboc si merg cuminti la culcare, iar dimineata isi desfac elegant petalele si increzatoare se spala cu roua. Azi poate fi ziua cea mare, de aceea de fiecare data isi aranjeaza cu atentie fiecare petala , fiecare frunzulita. Si asteapta... Asteapta... Asteapta.
Pe campul din poveste e liniste, de prea mult timp e liniste.
http://www.dailymotion.com/relevance/search/les+filles+seules/video/x194qy_les-filles-seules_creation

Fluturii nu mor!

Am tinut in stomac vreme indelungata niste coconi ai dragostei. Stateau acolo linistiti fara sa dea vreun semn. Astfel am decis ca nu posed asa ceva. Asa cum unele femei nu au un Punct G, la fel eu nu am fluturasi in stomac.
Orice-ar fi, piciorele mele sunt destul de musculoase (5 ani de dans sportiv isi spun cuvantul) incat sa nu imi tremure in tot felul de societati masculine. Orice-ar fi, bratele mele, obisnuite sa se incleste in realitate si in lucruri palpabile nu vor tanji vreodata dupa un brat de barbat. Orice-ar fi, capul meu, mereu vertical si sus, nu va dori vreodata sa plece pe pieptul unui barbat. Orice-ar fi, trupul meu, pine stapanit de spirit nu va tremura vreodata din dorinta de a simti piele de barbat. Astfel credeam ieri. Eram convinsa ca fluturasii fac parte din viata altora, a celora care traiesc metaforic.
Astazi...
Mi-au inflorit in stomac niste creaturi colorate cu aripioare firave si foarte energice. Am auzit ca se cheama fluturi. S-au inmultit peste noapte atat de tare incat simt uneori cum ajung pana in gat si ma sufoca, ajung pana in picioare si mi le taie de la genunchi, ajung pana in maini si ma fac sa doresc sa il ating, ajung pana in cap si ma fac sa mi-l simt greu in preajma lui, ajung in fiecare celula beata de dorinta si ma fac sa gandesc cu cromozomii.
Mi-a inflorit in stomac un camp plin cu fluturi. Frumosi si necrutatori. Ei ma hranesc, ei nu ma lasa sa dorm, ei imi aduc ganduri secrete noaptea.
E ca prima data? Nu!
E PRIMA DATA!

Ce vorbele nu au spus, au rostit ochii

Si totusi privirile inca nu s-au dezavatat sa vorbeasca. Si inca privirile nu au invatat sa strige in cuvinte in locul gurii. O noapte alba am petrecut noi doi, cu atatia in jurul nostru, atat de deranjanti, atat de in plus. Ei toti au putut sa inteleaga si sa vada ce noi unul la altul nu am vazut si nu am inteles. Doua fotografii vorbesc acum despre o noapte alba, noaptea noastra alba in care nu s-a intamplat nimic si s-a intamplat totul. Privirea ta e vie in fotografie, la fel e si privirea mea, dar nu am fost in stare nici eu si nici tu sa facem pasul pe care toti din jurul nostra il asteptau. A rasarit soarele si eu am plecat fara sa ma tin de cuvant sa ma intorc, tu ai ramas acolo. Cand eu dormeam tu ai urcat in masina si ai plecat. Am regretat apoi, dar m-am rersemnat ca am visat, ca nimic nu s-a intamplat. Ca astazi sa mi se spuna ca intre noi s-a intamplat totul si ca totul s-a vazut din priviri. Nu mi s-a mai intamplat sa vorbesc atat de putin cu cinevca si sa aflu apoi ca de fapt am spus totul si mi s-a zis totul. Am omis si eu si tu un cuvant rostit si nu transmis vizual: "ramai". Acel singur cuvant nerostit a daramat ceea ce inca nu construisem, a incuiat usile pe care inca nu le deschisesem, a rupt ceea ce inca nu legasem.
Azi pot sa spun acest cuvant de mii de ori, insa nu sa va intampla nimic.
O fotografie a ramas ca dovada unei nopti albe in care nu s-a intamplat nimic in timp ce se intampla totul.

Lasati buburuza sa zboare!

Stimabile, ai vazut vreodata o buburuza zburand? Ai admirat-o cum isi vede ea de drumul ei carandu-si cu atata eleganta trupul rotund?
Daca da, atunci ma vei intelege si pe mine, cand am sa te rog sa ma lasi sa zbor, sa nu ma prinzi in mainile tale dornice de a tine pe cineva in brate, doar sa nu iti fie frig noaptea.
Ai sa ma intelegi si atunci cand o sa ma prefac la un moment dat ca nu ne cunoastem, deoarece asa imi va fi mie mai bine. Sunt o buburuza egoista si tin mult la linistea mea. Si nici nu vreau sa ma avant in ceva ce nu cred ca va dura mai mult de o data.
Asa ca, lasa-ma sa zbor si lasa doar intamplarea sa ne intersecteze drumurile.
Lasa-ma sa zbor!

Mon amant de Saint Jean

Comment ne pas perdre la tête
Serrée par des bras audacieux
Car l'on croit toujours
Aux doux mots d'amour
Quand ils sont dits avec les yeux,

Moi qui l'aimais tant,
Mon bel amour mon amant de St Jean,
Il ne m'aime plus,
C'est du passé,
N'en parlons plus !
http://www.dailymotion.com/video/xfv86_patrick-bruel-mon-amant-de-st-jean

Aripi de lebada sau aripi de gaina?

Am atatea de spus. Dar cu cat se aduna mai multe, cu atat imi vine mai greu sa rastorn galeata, sa le las sa curga si sa se scurga din mine. Scriu texte scurte care se opresc brusc, pentru ca mi se opresc gandurile. Pur si simplu se blocheaza in buricele degetelor fara sa genereze reflexul apasarii pe taste. Raman acolo, in mainile tremurande de atatea lucruri traite, dar nespuse, durute in tacere, dorite, dar neimplinite. Colectia mea de frustrari. Care mai de care mai stralucitoare si mai luminoasa. Care mai de care mai arzatoate si mai dureroasa - ca niste margele gata sa fie asezate in sirag luuuuuuuuuuuuuuuuuung, cat o viata de om, luuuuuuuuuuuuuuung cat o iubire la inceput, luuuuuuuuuuuung cat dorinta mea de fericire.
Inca vreau sa aflu ce fel de purtatoare de aripi sunt.

Caleidoscop

Ultima vreme imi imaginez foarte des cum invart un caleidoscop, cum se schimba formele si culorile in tubul magic si cum soarele care se strecoara cu zgarcenie in caleidoscop trimite cate o raza sa lumineze mai tare una dintre sticulute. Cum lumina ei imi patrunde in ochi si ma arde.
Ma fascineaza si astazi ideea de caleidoscop. Si acum sunt gata sa cred ca exista un mag care organizeaza acele culori si forme fantastice. M-as juca la infinit cu un caleidoscop. Mi-as arde retina, dintai la un ochi apoi la celalalt si tot nu m-as plictisi.
Asta fac de la o vreme. Invart un caleidoscop. Calidoscopul relatiiilor mele. Toate stralucitoare, pasionale si niciodata gata sa paleasca.
Si totusi se invarte. Si totusi paleste, ficare relatie pe rand, cand se plictiseste soarele sa o binecuvanteze. Iar eu fac vraji. Beau alifii si ii dau sa bea alifii sa vina o raza pe sticluta noastra. Sa se reaprinda. Sa mai prind o tura de fascinatie, de viata, de zbor, de dorinta.

Ce nu stiati despre buburuza

Da, dragii mei, buburuza nu este o insecta oarecare. E o delicata, o pasionala, o bezmetica, o nesatula si doar cand oboseste si isi impreuneaza aripile pe o frunza, e resemnata. Nu are astampar. Ea trebuie sa zboare, sa afle, sa se scalde in razele soarelui, si sa-si bronzeze bulinele negre la stralucrirea picaturilor de ploaie.
Ati vazut vreodata o buburuza fericita? E zgomotoasa. Flutura neostenit din aripioarele dure care ascund inca o perecehe de aripi transparente ca o pereche de manusi de dantela purtate de o regina. Fericta fiind, zboara sus, tot mai sus, isi simte aripile usoare si uita de catusele timpului.
Ati vazut vreodata o buburuza trista? E mai bine sa nu o fi vazut. Mai stie sa zboare, dar nu se avanta. Da greoi din aripile solzoase, si se misca haotic, cat mai aproape de pamant. Inaltimile o ametesc si ii displac. Se ascunde in umbra frunzelor si nu scoate niciun sunet.
Ati vazut vreodata o buburuza indragostita? Se scalda in fecare dimineata intr-o picatura de roua, apoi isi pudreaza piciorusele cu polen de cale, apoi isi lusruieste aripile cu petale catifelate de floarea soarelui si, inainte de a decola, se parfumeaza cu seva florilor de trandafir. E asortata, aranjata, parfumata si... indragostita.
O buburuza fericita o sa va indice directia unde e ascuns norocul, o buburuza trista va va indrepta spre locul adevarurilor nespuse, iar o buburuza indragostita o sa va lase balta, pentru ca nu ii pasa decat de iubirea ei si astfel va va indemna sa va cautati propria iubire, fara a cere ghidaje, directii si reguli de circulatie.
Buburuza-ruza,
Zboara de pe frunza
Unde tu vei zbura
Acolo m-oi marita.

Dilema, nu stiu care imi place mai mult

Din umbra

Intuneric. Lumina din camera e prea imprastiata sa ii determin sursa si de aceea am neplacuta sanzatie ca ea in realitate nu exista, ca este un produs al dorintei mele de a o gasi si de a o imbratisa pe vecie. In intuneric bajbai dupa diverse lucruri ce imi lipsesc: un pix, o foaie (chiar daca nu am cum sa scriu le vreau langa mine), o soapta, o mangaiere. Pe rand le gasesc pe fiecare. Le pipai indelung sa fiu sigura ca am gasit bine ceea ce am gasit si cand ma conving tactil, cu ochii mintii, le adun cu grija in cutia mea cu comori.
Iata un pix cu condei a(i)urit, iata si o foaie prea alba, iata un sarut, o imbratisare, o mangaiere, un gand bun, un vis, o atingere intamplatoare, un strigat soptit, un sirag de margele, o pereche de manusi din dantela, o petala uscata de trandafir alb, sare de baie parfumata si colorata, o buburuza - toate s-au amestecat in cutia mea de comori.
Lumina prea imprastiata din camera mea deseneaza o umbra. Umbra ta. Tu din umbra imi impingi cate un obiect sa il pipai, sa il netezesc, sa il recunosc si apoi sa il pun in cutiuta cu comori. Comorile noastre.

Ziua Bucurestiului de acum doi ani

Ploua. De doua zile ploua. Iar de aici, de sus, parca potopul e si mai mare. Ziua Bucureştilor s-a înecat in băltoacele Capitalei. Poale de rochii fosnitoare, au ramas sa se mai prafuiasca un an in case. Jobenul va mai astepta cuminte inca un an in dulap sau pe sifonier, undeva sus. Carete trase de cai cu stea alba in frunte nu vor opri la Capsa dupa o lunga promenada pe Calea Victoriei. Ploua. Ineaca Bucurestii, pe cei Noi, dar mai ales pe cei Vechi. Cei Vechi, si asa uitati, inghesuiti, sifonati si foarte nedereptatiti, au cedat, au plecat capul chiar, in fata Bucurestiului de cartier, celui de afaceri, celui pretins „european”. Si aşa, contrastant, alb-negrit, fast-foodit, Bucurestiul paseste, chiar de ziua lui, prin baltoace. Adanci, ajungand pana la suflet, baltoacele completeaza un portret caruia de mult ii lipsea ceva. Si iata, culoarea pe care o merita a explodat din nori. Spaland cu noroi, picaturile au scos fata adevarata a ceea ce a ramas din boema Capitalei, din infloritoarea asezare urbana. Candva vie ca o floare de primavara, sanatoasa ca o fata de maritat, culta ca o intalnire junimista, a ajuns palida, asemenea unui rasarit pe timp de potop, flescaita aidoma unei babe, fosta dama de companie, ordinara ca un roman de duzina.

Capitala si-a serbat ziua intr-o baie de lacrimi cenusii…

De la iubire pana la ura e doar un pas. Oare?

Am sa las timpul sa treaca si daca nu gasesc raspuns la intrebarea despre ura si iubire, am sa iau o margareta si am sa ghicesc pe ea: "Ma uraste-nu ma uraste-ma uraste-nu ma uraste".

Love is in the air

Se apropie ziua lor, a indragostitilor. Inimioare zambitoare la tot pasul, sau, cum s-ar spune, love is in the air. E atat in aer, incat flutura pe sfoara la un geam de vizavi de biroul meu.

Leapsa-i leapsa, n-ai ce-i face/ Nici incolo, nici incoace

Gata! M-a prins, nu mai pot sa o dau la intors! I-am tot promis ca imi fac blogul public si ea, Alina, nici macar nu m-a strans cu usa. Mi-a facut blogul public de la sine putere. Mi-a trimis o leapsa. Si inca una de aceea de coracon: 5 secrete despre mine. Nu imi place sa vorbesc despre mine, dar si cand incep, nici ca ma opresc.

1. Am fost azi la o sedinta foto din aceea, ca in filme, lipsea ventilatorul. Acum cand scriu sunt cu un kilogram mai grea decat azi dimineata. De la fond de ten, voi la ce v-ati gandit? La sedinta am fost 6 sperantze si un sperantz ai domeniului in care lucrez. Am facut mari eforturi sa reinvat sa zambesc natural. Iar cand am prins smecheria, ca trebuie pur si simplu sa ma bucur de ceea ce mi se intampla, nu am mai adus muschii la starea lor initiala. Cu luminile acelea in fata, cu un obiectiv atintit pe mine si cu niste perechi de ochi zambitori indreptati spre figura mea, mi-am dat seama ca ma simt foarte bine. Uitasem senzatia. Da, am mai cunoscut-o. Un pic altfel si in acelasi timp la fel de puternica. Dar despre asta in a doua confesiune. Deci...
2. Am fost vedeta scolii. Si acum am o poza la panoul de onoare al liceului. Am inceput dintr-a saptea si, pana am terminat liceul, am pasit pe toate scenele mari ale orasului (si avem multe, ca de, stau in Capitala). Si chiar daca am plecat de acasa de mai bine de 7 ani, zilele trecute am avut marea surpriza sa aflu ca am ramas vedeta. Acesta e al treilea secret...
3. Cum spuneam, zilele trecute ai mei erau la internet cafe sa citeasca ultimele stiri trimise de buburuza. Stirile mele mai mereu contin si ilustratie. Cand s-a deschis poza mea un coplias de la calculatorul vecin a exclamat: "Eu o stiu pe fata asta! Ea e la noi la scoala la tabla de onoare si a prezentat concerte cand invata la noi la scoala". Va dati seama cum au plecat (au zburat) ai mei acasa?
4. Si tot despre acele vremuri apuse. Am cochetat cu presa de la 15 ani. Pana azi cochetez. Niciodata nu m-au incantat iubirile serioase si de lunga durata, naftalinizate. Deci doar cochetez. Sa nu ma intelegeti gresit, am gustat-o din plin, dar am ajuns la concluzia ca prietenia noastra e buna mai ...de la distanta. La 15 ani m-am angajat in radio si am facut, alaturi de alti tineri entuziasti, emisiuni in direct. Si am fost si pe casa radio. Peste cativa ani m-am cocotat si pe Casa Presei. Hm... Mi-a ramas sa bifez televiziunea.
5. Asta e ultima, deci trebuie sa aleg bine din gramada de secrete. Ca doar nu va imaginati ca le voi spune pe toate. Astazi am pierdut un cititor. Poate ca cel mai fidel. Si ma doare.

Inel compozitional

Prima intalnire:
Vara. El o astepta in statie, a venit cu un sfert de ora mai devreme. Ea coboara din autobuz si zamnbind se indreapta spre el. Ea poarta rochie vaporoasa si colorata ca un camp cu flori. In jur emana un fin parfum de lacramioare. El nici nu indrazneste sa se miste. A incremenit langa casa cu bilete RATB. Ea ajunge in dreptul lui. O secunda incomoda. El: "ce fac acum? o sarut pe buze, o sarut pe obraz, ii sarut mana, uf, asta nu scrie in cartea bunelor maniere". Ea: "sper ca imi sta bine rochia asta". In sfarsit o iau din loc. Se plimba pe aleile din Cismigiu, printre mosi care joaca sah, printre batrane care dau faramituri porumbeilor, printre cupluri de pensionari. Pentru ei Cismigiul e un parc tanar si deloc populat.
El din "greseala" i-a atins mana. Ea din "greseala" s-a agatat de ea ca de o speranta. Si agatata a ramas...
Primul "te iubesc":
23 de trandafiri de ziua ei. El: "la multi ani". Ea: "te iubesc"

Primul "Nu te mai iubesc"
15 trandafiri de impacare. El "Te rog sa ma ierti". Ea: "Te-am iertat, dar nu te mai iubesc"
Ultima intalnire:
Iarna. E 8.30, ora la care termina el serviciul. Ea poarta un pulovar negru pe gat. ea ajunge inaintea lui, ca de obicei. Nici un gand (sau poate prea multe) in mintea lui. Ea: "de s-ar termina totul mai repede". Nu aleg prea mult locul unde sa stea jos. Pentru despartiri doar plimbarea din Cismigiu nu e potrivita. Se aseaza la masa. Tacere.
El din "greseala" ii ia mana in ale lui. Ea intentionat si-o retrage. Si retrasa a ramas...

...

Un suflet gol. Un semn in noapte.
O fuga de nebun
Un ideal atins discret. O adiere de speranta.
O-mbratisare. Un sarut timid
Un inceput fara sfarsit....
Un vis pe care n-am sa-l dorm.

La pieptul tau as vrea sa stau
Sa-ti simt iubirea cum ma arde
La pieptul tau as vrea sa stau
Sa simt cu tine, in tine sa ma simti...

La pieptul meu as vrea sa stai
Sa te imbrac in cer cu stele
La pieptul meu as vrea sa stai
In liniste sa zbori, in mine sa te simt.....

In brate as vrea sa te strang
In ritm de inimi sa dansam
In brate as vrea sa te strang
S-adornmi, in vis sa ne gasim...

Sa te sarut mereu as vrea
Nectar pe buze sa iti torn
Sa te sarut mereu as vrea
Sa uit, sa uiti sa fim doar unul

Am buzele crapate, ce ma fac?

Va rog, nu veniti cu sfatul "ia-ti balsam de buze de la Avon sau Nivea", ca nu tine.
Despre altceva e vorba in propozitie. Despre cum gandurile nespuse raman pe buze. De acolo vreau sa le rup, sa le smulg si chiar sa le jupoi. Sa nu le mai simt acolo. Si cand in sfarsit jupoi un strat vine un nou val de idei neverbalizate.
Asa umblu eu de la o vreme, cu buzele mancate. Port pe buze o carte cu ganduri mute, un jurnal cu dorinte ramase intre doua lumi, ca niste fantome. Sunt satula de carnea vie de pe buzele mele. Sunt satula de o relatie care imi sfredeleste buzele. Vreau o relatie care sa imi pastreze buzele capsunoase.

Vreau.
Sa traim orgasme literare.
Sa asculti muzica prin (din) mine.
Sa vezi culori prin (din) mine.
Sa citesti poezia prin (din) mine.
Sa auzi tacerea prin (din) mine.

Vreau.
Sa soptesc.
Sa spun.
Sa tip.
Sa gesticulez larg
Povestea unui viitor al nostru.
Sa ma excit povestind
Sa lesin doar gandindu-ma
Sa-mi revin si sa o iau de la capat.
Cu buze capsunoase intredeschise.

***

Dansezi?
Dansez!
Pas cu pas
In ritm de dans
Tu un pas
Si eu un pas
Pas cu pas
In ritm de vals
un, doi, trei,
un, doi, trei.

Furtuna in RAI sau despre cum interpreteaza altii ceea ce nici eu nu inteleg prea bine

“Sa iti spun ce am. Am un punct in traista si am hotarat sa-l scot de acolo si sa-l aplic la sfarsitul unei fraze lungi, interzis de lungi. O fraza desantata, cu multe semne de punctuatie.
A inceput cu litera mare, ca toate relatiile. Cu trandafiri (20 rosii si 1 alb), cu tinut in brate, cu dulcegarii dupa care nu ai nevoie de lamaie. Au trecut zile si am continuat fraza cu semne de excalmare si extaz. El e Acela! Peste un timp am pus si prima virgula, am sarit peste ea si nu am bagat-o in seama. Ce e o virgula pe langa atatea semne de exclamare! Are chiar si o idee de vino-ncoa. Timpul s-a mai rostogilot in voia lui o vreme si am pus si primele puncte de suspensie: cuvinte nespuse, discutii intreruptus, taceri din plumb. Si iar liniste o vreme. Buletinul meteorologic a prevestit numai cer senin. Pana la prima linie de pauza.

Spatiu, vreau spatiu! Nu am loc sa dansez. Va rog, insist, domnule lasati-ma sa respir. E propozitia noastra, dar sa avem putin respect, eu gandesc altfel. Ma auziti? Ma auzi?

Si am luat-o de la capat, mai intai cu niste puncte de suspensie si de neincredere, apoi usor cu cate un semn de exclamare, si iar o virgula si iar linie de pauza. Recent am pus doua punce singura. Am adunat, am impartit, am scazut, am inmultit si radicali am scos. Dupa egal a ramas ZERO”.

"Ce aveti? Furtuna in cer? Sunteti botosi?”, ma intreaba azi cel pe care timp de trei ani l-am considerat viitorul meu cumnat.

“Nu, domnule “never again brother in law to be”. Am un ultim punct in traista mea plina candva de semne de exclamare si m-am hotarat sa-l scot si sa-i gasesc locul pe care il merita - imediat dupa zero”.

Cand jumatatea vrea sa fie un intreg

Recent am primit pe mailul de la serviciu urmatorul mesaj de la seful meu: “Va reamintesc, programul de lucru incepe la 9:30. Daca apar probleme, exista anumite motive care va impiedica sa ajungeti, anuntati intarzierea”. Intr-adevar, programul meu de lucru incepe la ora 9.30 (adica pana in 10) si se incheie la 6.30 (mai exact un pic dupa 6). Daca e sa dau pe repede inapoi, doar in primele zile cand m-am angajat aici am luat in serios aceste jumatati. Dupa aceea am luat exemplu bun de la cei cu vechime in agentie: cine ajunge la 10.5 a intarziat, cine ajunge la 9.55 este “just in time”.

La fel si seara. E batator la ochi sa pleci inainte de sase si este imperios necesar sa pleci pe la 6 si 10. Dupa ce am reflectat un pic asupra mailului suparat am conchis: jumatatile sunt neglijabile si doar intregul are greutate. Ca dovada, chiar incepand cu ziua urmatoare toata lumea a venit la birou, la ce ora credeti? Corect! la 9.55. Cam ca de obicei.

... am avut candva o jumatate pentru jumatatea mea. Acum jumatatea si-a pierdut cealalta jumatate. Si cea care a ramas a spus ca se va face intreg pentru a acoperi jumatatea lipsa. I-am dat voie, incercand sa urmaresc zilnic daca reuseste sa cloneze inca o jumatate. Timp de jumatate de an m-am mintit ca experimentul a reusit. In ziua in care mi s-a amintit ca am program cu jumatati m-am despartit de cel care pastra o jumatate pentru mine. Acum sunt eu si cu mine si facem un intreg de care sunt multumita. Iar adevarata jumatate nu va incerca niciodata sa isi cloneze perechea, pentru ca nu o va lasa sa moara.

Multi si orfani

Sunt atatia oameni care se fac ca fac ceva, se fac ca traiesc, se fac ca iubesc. Acestia constituie oamenii care ma incojoara. Legati de maini si de picioare prin conventii, obligatii, educatii. Se zbat, transpira si spun ca traiesc viata la maxim. Maxim cat le permit sforiole de care sunt legati. Ei nu stiu ca imita existenta. Ce unde sa stie ? Asa a trait mama, asa tata, asa o lume intreaga. Libertate, iubire si multi alti termeni sunt inventati de oameni pentru oameni sa se simta mai fericitri sau mai nefericiti, mai singuri sau mai putin singuri. Libertate inseamna sa zbori, deci este un cuvant care trebuie folosit doar in discutiile despre pasari. Iubire e un cuvant care pentru oameni e sinonim cu obligatie, necesitate, tentatie, obisnuinta. Singuri. Ai nimanui. Multi si orfani. Asta sunt oamenii. Vaduviti de orice ar putea sa ii elibereze, sa zboare ca pasarile, pana la soare, daca asta simt. Sa se arda, daca asta vor. Nu facem atatea lucruri doar pentru ca ne e frica, ca nu se poate, ca nimeni inainte nu a mai facut. Ne inecam in anonimat, incercand sa ne evidentiem doar prin nimicuri. Si rar, foarte rar se naste cate cineva inaintea timpului sau, un nebun numit geniu postmortem, daca are noroc. Oameni cu adevarat nelegati de sfori, oamnei cu adevarat liberi. Restul il constituim eu, tu si toata lumea din jurul nostru. O masa vascoasa.

Viata pe note muzicale

Sunt atat de multe de spus incat nu le gasesc cuvinte. Imi vine sa strig. As vorbi de lucruri bune, care nu sunt putine, dar ma simt vinovata fata de acele lucruri rele care trebuiesc spuse, strigate poate. O viata frumos traita mi se pare viata jucata in ritmul sansonetelor frantuzesti, ametitor, cu pasiune, cu optimism, cu nebunie chiar. O viata demn traita s-ar asemana cu un imn national pe care il simti cu mandrie in fiecare bucatica a corpului tau. O viata linistit traita e asemeni cantecelor de leagan, mai mult inganate decat cantate, mai mult simtite decat auzite, mai mult planse decat rostite. Atunci care ar fi melodia potrivita pentru viata pe care o ducem?

Vreau sa strig ca nu avem cantec pentru lasitate, pentru idealuri neimplinite, pentru iubiri nepronuntate, pentru minciuni prea des spuse, pentru cuvinte intepatoare si tipatoare. Ele spuse, rostite, urlate la luna isi pierd din putere, se sparg ca baloanele de sapun. Vreau sa plang rani neinchise, idei avortate, pacate dansate pana la ameteala, genii nevalorificati, poezii uitate, melodii prafuite pe discuri de vinil. Cate din acestea au adevarata importanta pentru viata noastra, pentru linistea noastra, pentru somnul nostru?

Iubirea la teatru

Curentul bate de la geam. Picioarele îmi stau pe calorifer şi se coc. Drumul se mişcă. Copacii mărşăluiesc. Muzica din căşti ţine în mişcare trenul.

Parcă noaptea ar trage cu urechea la muzica pe care o ascult şi ar trage cu ochiul în compartimentul unde sunt eu, muzica, pixul, foaia, căldura şi curentul.

Afară viscoleşte. În urechi bat clopotele. Îmi trezesc nelinişti ascunse. Şi astefel, încinsă în hora neliniştilor, sunt atât de de calmă. Aşa, doar aşa îmi regăsesc echilibrul: eu, drulmul, muzica, pixul şi foaia.

E iarnă. Fierb în suflet. Clocotesc celulele în lichidul interstiţial. Fiecare nucleu gras de informaţii ereditare dă în foc din dorinţa de a-şi aplica şi multiplica acele informaţii.

Hormonii mei, sarea şi piperul din ciorba numită viaţă.

Fierbem din dorinţă de a-i dovedi lumii... ce să-i dovedim, că tot în anonimat ne găseşte moartea...fără pix, foaie, muzică, dar neîncetat drum. Drum prin viaţă. Singuri, cu inima înainte şi cu mintea din urmă. Veşnica balanţă neechilibrată: mintea şi sufletul, raţiunea şi pasiunea luptă şi se sărută, se înjură şi se îmbrăţişează prin pix, foaie, muzică. Acest cocktail m-a ameţit deja. În singurătate, în drum, în vis. Sunt cu pixul, foaia şi clopotele ce bat în urechi. Sunt încinsă în hora îndrăcită cu reguli stabilite de tot ce fierbe în mine. Se umflă, aproape dă în foc, dar nu pot stinge focul. Curând, foarte curând va mirosi a iubire arsă.

Ea, dezechilibrul echilibrant al vieţii mele. Ea a înotat în ploaia ochilor mei şi în vinul inimii mele. Ea a venit la mine ca la teatru să se arate să se facă văzută, să se simtă dorită şi să plece lăsând un loc gol în sala de spectatcol, sală care, de fapt, n-are decât un singur loc. După plecarea ei pieasa şi-a pierdut orice sens.

Prin ea toată lumea vede lumea. Ei i-am dedicat această odă scrisă cu pixul pe foaie şi cu clopotele bătând în inimă.

Tu si eu

Iar am ramas singuri. Tu si eu.

Tu – atat de curata, atat de alba, incat as indrazni sa spun ca posezi o puritate proasta, nu dai dovada prin nimic de inteligenta, profunzime, filozofie. Nu iti pui intrebari, nu ai insomnii, nu ai indigestii intelectuale.

Eu – murdar de mii si mii de ganduri, plin de pacate. Urasc, iubesc, insel, invidiez, sufar, ma pierd, ma regasesc, traiesc.

Si totusi facem cuplul perfect, totusi, cand simt ca alunec, ma prind de tine, ma vars pe tine. Atunci iti pierzi inocenta. Te mazgalesc, improsc in tine cu mizeria sufletului meu, care se aduna ca un puroi. Aceasta mizerie se asterne pe tine. Tu , atat de curata, atat de alba, atat de rabdatoare. Ca o mama care isi alapteaza copilul, ca un preot care asculta spovedania pacatosului, ca Dumnezeu care iarta pacatele omenirii.

Tu, foaia care acum un sfert de ora ai fost neatinsa de cerneala murdara a gandurilor mele, ai impartitit cu mine ganduri marete si-ntinate. Impreuna am indraznit sa gandim, sa speram, sa intelegem. Impreuna iubim, inselam, invidiem, suferim, ne pierdem, ne regasim. Impreuna traim.

Despre fericire

Sunt fericită! Mai pot să plâng ca un copil, de frică. Să plâng ca un matur fără lacrimi. Să plâng ca un bătrân văzându-i pe cei dragi plecând. Să plâng ca un om...de la o melodie, un vers, de la o vorbă sinceră.

Mai sunt oameni cu sufet viu! A fost o descoperire frapantă. Am reuşit să vorbesc cu sufletul unui om.

Sunt fericită! Mai pot să mă bucur ca un copil când primesc o bomboană în schimb pe un zâmbet. Să mă bucur ca un adult ascunzând ce mă doare. Să mă bucur ca un bătrân că a venit iarna, că ninge şi că va fi roadă. Să mă bucur ca un om...descoperind că mai sunt oameni care ştiu să iubescă, oameni care nu s-au certat cu sufletul lor.

Sunt fericită! Învăţ ca un copil să pronunţ cuvinte încărcate cu sinceritate. Învăţ ca un adult să accept lumea din jur din egoismul de a fi acceptată. Învăţ ca un bătrân pe alţii, care mă văd înţeleaptă, am deprins chiar acel aer încruntat. Învăţ ca un om...să îmi fac prieteni, să-i iubesc şi să le spun asta.

Sunt fericită! Gândesc, ca un copil, în termeni egoişti şi naivi, că oamenii trebuie să se bucure de prezenţa mea oricând, orcât şi oricum. Gândesc ca un adult şi mă sperii luând viaţa prea în serios. Gândesc ca un bătrân când văd că lumea e foarte nerecunoscătoare. Gândesc ca un om...ştiind să sper la mai bine şi aşteptând o minune obişnută, omenescă. Aşteptând fericirea ca un copil care mai crede în Moş Crăciun. Ca un adult care mai crede că fericirea ţi-o faci singur. Ca un bătrân care mai crede că fericirea vine de la Dumnezeu. Aştept fericirea ca orice om care mai ştie să plângă, să se bucure, să înveţe, să gândească, să aştepte...

Fidela unei perechi de cercei

Pana sa te cunosc am schimbat cateva zeci de perechi de cercei, cam cate una pe luna. Si de fiecare data spuneam ca gata, astia sunt ultimii, dar ce faceam ce dregam ca pierdeam un cercel. Celalalt ramanea desperecheat, ca si mine fara jumatate. Am avut momente cand incercam sa lipesc doua jumatati a doua intreguri diferite. Fiecare cercel, desi avea un soi de jumatate in cealata ureche era la fel de singur.

... Si intr-o zi te-am cunsocut. Am purtat o pereche de cercei timp de trei ani. I-am purtat cu mandrie si demintate. Ii purtam ca dovada a stabilitatii mele si statorniciei relatiei noastre. O pereche de crecei delicati, de argint vechi, niste crini abia deschisi sub roua diminetii.

O relatie de roman. Cu un million de trandafiri la inceput, si cu flori la diverse ocazii mai traziu, ambalata in multa grija, pe alocuri parinteasca, o relatie care desi nu a fost invelita in catifea, avea ceva din eleganta relatiilor de altadata.

S-a miscat cu pasi mici si neincrezatori la inceput, apoi ritmul s-a accelerat pana cand ne-am trezit eu si tu prinsi intr-un vals vienz, dar nu cel de nunta, ci cel de baluri, unde tinerele domnite isi faceau aparitia in inalta societate. Un vals in care ne-am lasat prinsi constient si cu drag, cu dragoste. Ne invartim in el de trei ani, am ametit, ne-am revenit, am ametit din nou.

Recent, am desoperit o noua pasiune. Cerceii. Perecehea careia i-am fost fidela timp de trei ani mi-e si acum extrem de draga si and am nevie de incredere si stabilitate nu e nevoie decat sa mi-o pun in urechi si pasul meu indata devine foarte hotarat, insa tot mai des noi perechi imi fac cu ochiul din colectia personala sau din rafturile magazinelor. In fiecare dimineata mi se intinde mana din refelx catre perecehea mea draga si in urmatorul moment zaresc o pereche care straluceste mai mult. Si imi schiumb decizia cu usurinta, si foarte constient. M-am trezit de ceva timp din ameteala valsului. Si balul s-a incheiat... Incotro sa ma indrept?