Tu si eu

Iar am ramas singuri. Tu si eu.

Tu – atat de curata, atat de alba, incat as indrazni sa spun ca posezi o puritate proasta, nu dai dovada prin nimic de inteligenta, profunzime, filozofie. Nu iti pui intrebari, nu ai insomnii, nu ai indigestii intelectuale.

Eu – murdar de mii si mii de ganduri, plin de pacate. Urasc, iubesc, insel, invidiez, sufar, ma pierd, ma regasesc, traiesc.

Si totusi facem cuplul perfect, totusi, cand simt ca alunec, ma prind de tine, ma vars pe tine. Atunci iti pierzi inocenta. Te mazgalesc, improsc in tine cu mizeria sufletului meu, care se aduna ca un puroi. Aceasta mizerie se asterne pe tine. Tu , atat de curata, atat de alba, atat de rabdatoare. Ca o mama care isi alapteaza copilul, ca un preot care asculta spovedania pacatosului, ca Dumnezeu care iarta pacatele omenirii.

Tu, foaia care acum un sfert de ora ai fost neatinsa de cerneala murdara a gandurilor mele, ai impartitit cu mine ganduri marete si-ntinate. Impreuna am indraznit sa gandim, sa speram, sa intelegem. Impreuna iubim, inselam, invidiem, suferim, ne pierdem, ne regasim. Impreuna traim.