Cine mi-a facut ziua frumoasa

Azi am vrut sa simt primavara in nari si m-am dat cu parfumul floral de la ultimul meu iubit.
Azi ma vrut sa ma simt imbratisata si m-am infasurat in salul de la ultimul meu admirator.
E frumos...

Ultima noapte din patru ani si o luna

Patru ani si o luna - atat am stat in garsoniera mea din Lacul Tei. Cat o facultate (facuta pre vremea mea).  A fost terenul meu de lupta (cu gandaci gigantici si molii) dar si refugiul meu, unde m-am retras sa imi ling ranile dupa o infrangere dupa vreun razboi amoros. Este casa in care am adunat toate iubirile si casa unde mi-am trait iubirea cea mare cu care ma mut la noul cuib. Am venit aici fiind deja dezamagita de relatia mea record de 3,5 ani; plec de aici cu o noua relatie de durata si pentru prima data cu o noua speranta. Ce a fost intre cele doua? Cautari, false gasiri si iar cautari. Acesti pereti m-au vazut sperand, m-au vazut iubind, m-au vazut distrusa dupa o noua esuare si iar m-au vazut sperand. Aici am baut nenumarate ceaiuri (singura sau cu cineva), am impartit cu prietenii povesti amuzante sau triste, m-am uitat la filme varsand lacrirmi de tristete sau de ras, am creat, am scris, am trait. Este casa care m-a facut sa ma simt acasa, iar pentru cei care mi-au pasit pragul i-a facut sa se simta bineveniti. Nu a fost niciodata moderna, dar a fost mereu calda. Am imbracat-o treptat, mai intai cu margele, apoi cu curele si evantaie, apoi cu tablouri si poezii. Iar aceste zile am dezbracat-o la loc sa o las asa cum am gasit-o: impersonala, mobilata clasic. Totusi, chiar si acum, cand peretii sunt din nou goi, e in continuare primitoare - niciodata nu am stiut ce o face sa fie asa, dar as vrea sa ii iau caldura cu mine.
E ultima noapte pe care o petrec in aceasta casuta. Am intrat aici cu un calculator si doua valize, ies de aici cu 20 de cutii, 6 pungi, 2 valize, o masina de spalat, un mini televizor, un birou si o viata noua in fata. O viata traita la casa mea de-adevaratelea. De acum nu mai am de ce sa imi fie frica sa visez la idei nastrusnice de amenajate a interiorului, la flori la geam sau la pereti falsi cu sticle colorate incadrate in el, astfel incat lumina ce trece prin acestea sa coloreze camera cu nenumarati iepurasi curcubeici. Nu voi mai evita raioanele de electrocasnice sau de decor din magazine, voi rasfoi cu alti ochi revistele de amenajari si o sa visez din nou, dar de aceasta data aplicat la ceva real si al meu. Ramai cu bine, loc primitor, iti multumesc ca mi-ai alinat dorurile si mi-ai ascultat suspinele la fel de mult ca si bucuriile.

Bine te-am gasit, casa noua!

Ce am aflat ce am uitat

cat traim invatatam. Stiu, am zis o platitudine, aproape ca iarna nu-i ca vara, dar uneori iti dai seama de profundul adevar ascuns in aceste expresii uzate. Ce-am invatat in acest an? Multe, mai degraba as spune ca am intarit niste informatii, prin repetitie. Am invatat ca fericirea de pe facebook nu e la fel cu cea reala. Una prezinti publicului alta zace in tine. Am invatat ca acolo unde le e bine multora nu e ob,ligatoriu sa iti fie bine tie. Am invatat ca daca lumea zice ca le e bine undeva nu inseamna ca intr-adevar le este. Am invatat.
Imi ramane sa invat sa ma ascult sa inteleg ce simt si sa iau deciziile dupa ce simt eu si nu dupa ce spun altii.

5 ani! Blogul meu rezista!

A inceput intr-o joaca. Mai mult din dorinta de a da o replica si a devenit locul in care ma ascund, locul de intalnire cu gandurile mele cele mai sincere, pe care poate nu am curajul sa le spun, locul in care toate marile iubiri sunt adunate laolalta. Aici sunt toate declaratiile de dragoste si toate despartirile, toate sperantele si toate dezamagirile, toate tristetile si mai putin bucuriile. Aici e o buna parte a sufletului meu asezat frumos pe tava ornat delicat in cuvinte. Aici sunt eu, asa cum ma las rareori vazuta de cei care ma cunosc dar nu ma stiu. Este probabil locul caruia i-am fost cea mai fidela, pentru ca dureaza mai mult decat orice experienta profesionala si mult mai mult decat orice relatie de iubire, e aproape ca o prietenie, nu ma judeca, dar, ce pacat, nici nu imi da sfaturi, poate doar imi pune ordine in ganduri, lasandu-ma sa atribui cuvinte sentimentelor, fricilor, incantarilor.

Doare si cand iubesti. Doare nesiguranta ce la celalalt capat al legaturii intre voi inima nu bate la fel, doare sa vrei parca mai mult decat celalalt, altfel decat celalalt.

Cand decizi ce nu vrei sa faci, apare oportunitatea vietii care presupune sa nu faci ce ai decis

Sa ma explic, pe cat de coerent pot. Dupa multe experiente nefericite intelegi ca activitatea x practicata in mediul y nu ti se mai potriveste, nu te mai entuziasmeaza, ba chiar iti provoaca balonari si indigestie. Ai pus toate experientele intr-ul cufar, le-ai aranjat in ordine si ai incuiat cufarul cu clasificarea ”capitol inchis, a nu se mai deschide vreodata”. Si sta inchis... sta... sta. Si atunci cand ajungi sa te bucuri ca ai reusit sa pricepi macar o data in viata ce vrei, fara sa te lasi influentat de ce cred altii ca vrei.... PADAAAAAA!!! Primesti un telefon la ceas de seara. Cu propunerea sexy de a redeschide cufarul. Ce faci? Propunerea e un vis al tau de acum cativa ani si e prezentat ca un Keanu Reeves cand face privirea aia de barbat care te intelege fara sa deschizi gura (sau Brad Pitt sau, oricum, cine si de cine ii place, aici puteti completa si singure, am sa las si niste spatiu liber pentru completare).........................
Deci, CE FACI?
Lasi cufarul inchis si nu deranjezi fantomele sau stergi praful, il deschizi si mai dai o sansa si iti mai spui, cum ti-ai mai spus de multe ori, ca poate de data asta va fi altfel? Voi ce ati face? Renuntati la Keanu Reeves?

...

Ea e o floare care de vreme rea a refuzat sa isi mai desfaca petalele.
Asa boboc cum e, e frumoasa si lumea habar nu are ca de fapt nici macar nu a inflorit.
Iar ea, floarea, a si uitat care ii este chipul adevarat deschis spre caldura soarelui spre alinturile vremii. Iubind prinde curaj sa isi dezmorteasca petala cu petala si poate chiar sa redevina floarea care a uitat ca poate fi.