Bunicul meu are casa noua

Bunicul meu este un exemplu de optimism. De cate ori ii paseam pragul (si asta se intampla mult prea rar decat ar fi trebuit) el spunea: ”ei, acum ca v-am vazut sanatosi si bucurosi, mi-ati mai adaugat cativa ani de viata”. Radeam. Dar avea dreptate. Bunelutu nu imbatranea. Avea mai putine fire albe decat tata, era mai sprinten decat mine si avea o minte mai agera decat a stranepotilor.
Bunicul meu tinea un caiet in care isi nota toate evenimentele importante: cine cu cine s-a casatorit, anul, data, cine a murit, cine a nascut - o cronica a familiei. Incepea povestea din timpul razboiului si venea pana in zilele noastre.
Bunicul meu stia cuvinte in germana pe care le lega indemanatic in propozitii. Invatase sa vorbeasca nemteste cat a stat in Berlin dupa razboi si nu a uitat pana la adanci batraneti. Il puneam sa imi povesteasca despre timpul razboiului, iar el imi spunea despre cum le dansa pe nemtoaice la serate.
Bunicul meu, cand venea de la lariok (buticul din sat unde vindea legume) si intra pe poarta, se oprea la geamul camerei in care eram adunati toti nepotii si se stramba si interpreta diverse personaje. radeam de ne prapadeam iar el se bucura ca nepotii il intampina cu zambetul pana la urechi.
Bunicul meu avea in beci borcane cu diverse si fiecare borcan era frumos etichetat - astfel avea ”marari din 2003” si ”petrusca din 2005”. Bunicul meu facea mamaliga gustoasa si jeandra pe gustul lui tata.
Bunicul meu adora sa vorbeasca in public. de aceea, mereu cand era rost de vreun eveniment isi punea costumul de sarbatore batut in medalii si daca avea ocazia urca pe scena sa spuna doua vorbe onoratului public...
 
Bunicul meu de astazi si-a mutat casa in ceruri si o va revedea in sfarsit pe Babusea dupa mai bine de 20 de ani de despartire. sa iti fie cu bucurie reintalnirea. Noi aici iti vom simti lipsa.