Suntem cu totii ca niste cutii in care adunam lucruri. La inceput cutia pare mare si, asa cum bine stim din experienta cu posetele, cu cat e mai mare, cu atat mai multe nimicuri punem si cu atat mai greu gasim esentialul. Asadar, cand e mult loc il umplem cu orice, fara sa alegem prea atent, fara sa ne gandim prea mult, fara macar sa ne pese cine stie cat. Dar, nimic nu e infinit sau fara fund si cutia din noi uneori se umple. Ce facem atunci? Alegem, aruncam, reactionam. Diferenta intre oameni se face in asemenea momente. Unii cand simt ca dau pe afara explodeaza in exterior, altii se indreapta spre interior.
Ma dau de-a berbeleacul, imi pun oglinda in fata cutiei sa caut fascinata in ea ca in scrinul bunicii si sa descopar ce e acolo. Sa descopar, sa analizez, sa las deoparte unele, sa valorific altele, iar la sfarsit sa ma mandresc cu aerul proaspat pe care l-am adus, cu ordinea instaurata si cu faptul ca in toata harababura am strecurat putina speranta.
Suntem cu totii niste cutii in care adunam lucruri. Tu ce ai in cutia ta?
