Si totusi privirile inca nu s-au dezavatat sa vorbeasca. Si inca privirile nu au invatat sa strige in cuvinte in locul gurii. O noapte alba am petrecut noi doi, cu atatia in jurul nostru, atat de deranjanti, atat de in plus. Ei toti au putut sa inteleaga si sa vada ce noi unul la altul nu am vazut si nu am inteles. Doua fotografii vorbesc acum despre o noapte alba, noaptea noastra alba in care nu s-a intamplat nimic si s-a intamplat totul. Privirea ta e vie in fotografie, la fel e si privirea mea, dar nu am fost in stare nici eu si nici tu sa facem pasul pe care toti din jurul nostra il asteptau. A rasarit soarele si eu am plecat fara sa ma tin de cuvant sa ma intorc, tu ai ramas acolo. Cand eu dormeam tu ai urcat in masina si ai plecat. Am regretat apoi, dar m-am rersemnat ca am visat, ca nimic nu s-a intamplat. Ca astazi sa mi se spuna ca intre noi s-a intamplat totul si ca totul s-a vazut din priviri. Nu mi s-a mai intamplat sa vorbesc atat de putin cu cinevca si sa aflu apoi ca de fapt am spus totul si mi s-a zis totul. Am omis si eu si tu un cuvant rostit si nu transmis vizual: "ramai". Acel singur cuvant nerostit a daramat ceea ce inca nu construisem, a incuiat usile pe care inca nu le deschisesem, a rupt ceea ce inca nu legasem.
Azi pot sa spun acest cuvant de mii de ori, insa nu sa va intampla nimic.
O fotografie a ramas ca dovada unei nopti albe in care nu s-a intamplat nimic in timp ce se intampla totul.
No comments:
Post a Comment