Ziua Bucurestiului de acum doi ani

Ploua. De doua zile ploua. Iar de aici, de sus, parca potopul e si mai mare. Ziua Bucureştilor s-a înecat in băltoacele Capitalei. Poale de rochii fosnitoare, au ramas sa se mai prafuiasca un an in case. Jobenul va mai astepta cuminte inca un an in dulap sau pe sifonier, undeva sus. Carete trase de cai cu stea alba in frunte nu vor opri la Capsa dupa o lunga promenada pe Calea Victoriei. Ploua. Ineaca Bucurestii, pe cei Noi, dar mai ales pe cei Vechi. Cei Vechi, si asa uitati, inghesuiti, sifonati si foarte nedereptatiti, au cedat, au plecat capul chiar, in fata Bucurestiului de cartier, celui de afaceri, celui pretins „european”. Si aşa, contrastant, alb-negrit, fast-foodit, Bucurestiul paseste, chiar de ziua lui, prin baltoace. Adanci, ajungand pana la suflet, baltoacele completeaza un portret caruia de mult ii lipsea ceva. Si iata, culoarea pe care o merita a explodat din nori. Spaland cu noroi, picaturile au scos fata adevarata a ceea ce a ramas din boema Capitalei, din infloritoarea asezare urbana. Candva vie ca o floare de primavara, sanatoasa ca o fata de maritat, culta ca o intalnire junimista, a ajuns palida, asemenea unui rasarit pe timp de potop, flescaita aidoma unei babe, fosta dama de companie, ordinara ca un roman de duzina.

Capitala si-a serbat ziua intr-o baie de lacrimi cenusii…