Am vazut zeci de suflete de flori care cauta. Tinere, cu petalele desfacute, cu aroma puternica, cu culorile vii. Nimic din astea nu reusesc sa atraga insecta potrivita. Acea albina mult-asteptata si imbiata. Un camp de flori singure, fara suflet viu in preajma. Un camp ca un tablou de poveste. Fosnesc si zumzaie intre ele.
Unele zic, nu am nevoie de albine, sunt auto-arhi-suficienta si nu am nevoie de admiratia unor insecte burtoase cu coada ascutita si cu ac in varf . Mi-s atat de antipatice si sunt atat de usor de citit incat imi vine sa imi schimb parfumul sa le indepartez in loc sa le apropii.
Altele deschid subiectul fara ca macar sa le intrebi ceva. Doua flori, una roz si una alba, se vad prima data si fara vreo legatura cea alba incepe: eu vreau sa intalnesc o albina, dar nu a venit timpul probabil, stiu ca in curand va fi tarziu, dar eu mai sper ca exista o albina si pentru mine. Cealalta asculta cu atentie si zice: mie mi-e frica de albine. Nu imi inspira deloc incredere. Sunt atat de instabile. Niciodata nu stii cand isi indreapta atentia catre o floare vecina.
Altele tac si asteapta, fara sa spuna nimanui cum arata albina vusurilor lor. Tac si spera. Isi clatina capsorul cand adie vantul si imprastie cu drag din parfumul lor. Seara se strang boboc si merg cuminti la culcare, iar dimineata isi desfac elegant petalele si increzatoare se spala cu roua. Azi poate fi ziua cea mare, de aceea de fiecare data isi aranjeaza cu atentie fiecare petala , fiecare frunzulita. Si asteapta... Asteapta... Asteapta.
Pe campul din poveste e liniste, de prea mult timp e liniste.
http://www.dailymotion.com/relevance/search/les+filles+seules/video/x194qy_les-filles-seules_creation
No comments:
Post a Comment