Dor


Asa, fara nicio legatura, mi s-a facut dor de ciocolata "Dor" de la Bucuria, pe care mama mi-o strecura in fiecare pachet pe care mi-l trmitea in primul an cand am venit in Romania. Era de mai multe sortimente: neagra, cu vanilie, cu alune maruntite, cu napolitane maruntite. Era o tableta mica de 20 de grame intr-un ambalaj simplut, dar era tare buna caci era de la mama. Mancam cate o bucatica pe zi sa imi tina cat mai mult.
Am revazut aseara filmul Chocolat si m-am gandit ca e bine sa vezi unoeri filmulete de astea dulci, in care binele iarta, binele iese la suprafata, binele nu se ingrasa, binele supravietuieste. Asa e si filmul asta, o tableta de ciocolata salveaza un oras intreg, putin cate putin, imbucatura cu imbucatura, lingurita cu lingurita. Poate ca si tableta "Dor" trimisa periodic de mama m-a salvat intr-un fel si m-a facut sa raman aici fara sa uit de unde vin dar, mai ales, incotro trebuie sa ma indrept.

De moda veche

Sunt de moda veche si acest fapt imi rezervă tot patul mie.

Nu pot sa inteleg cateva lucruri ale modei noi.

1. De cand barbatii se invita cu insistenta acasa la o femeie pe care au vazut-o o singura data in viata? Oare intre un zambet si o noapte petrecuta in pat strain nu mai e nimic. S-au ars atat de multe etape? Cand? De ce?

2. De cand barbatii au nevie de umarul unei femei? In povestile pe care le-am citit cand eram mica lucrurile stateau exact invers - femeia era slaba si avea nevoie de cineva puternic laga ea. Cavalerul trecea prin foc si para si apoi salva printesa din cel mai inalt turn al palatului intunecos. Azi femeia duce scutul si armura.

3. De cand barbatii trimit mesaje in care spun ca femeia le-a oferit o seara minunata? La nu mai stiu ce scoala am invatat ca ei ar trebui sa fie cei care ofera si noi cele care primim. Dar poate am fost eu repetenta la vreun curs unde se demonstra contrariul.

4. De cand barbatii spun cu seninatate: ”tu ai sa faci bani, iar eu am să stau acasă să cresc copiii?” Sau: ”ne mutam impreuna cand ai tai iti vor cumpara apartament, pana atunci tu stai in chirie, iar eu stau la mine acasa”? Cine e cocosul in povestea asta si mai ales cine naste copiii, ca eu m-am cam ratacit printre manifestari hormonale de tot felul.

Ma opresc aici nu pentru ca nu mai am nelamuriri de buburuza de moda veche, ci pentru ca e tarziu si cu cat ma gandesc mai mult la tema asta, cu atat ma enervez mai tare. Noapte buna, stimata jumate de pat goala.

Hibernare afectiva


Birlogul meu este cochet. Miroase a flori de lacramioara sau a mosc, in functie de dorul care ma cuprinde: de iarna tunisiana sau de vara de la Manta.
Barlogul meu este tapetat cu tot ce nu te-ai gandi ca poate sta pe pereti: patru evantaie desfacute prietenos, 7 posete de 7 stiluri (charleston, etno dominican, boho chic, hippy, classic, copilaresc, frantuzesc), un numar variabil de curele si un numar incert de coliere. Colierele - cadouri primite de la foste iubiri sau siraguri facute in ore de liniste - bilute insirate gand cu gand, fire impletite film cu film, noduri legate vorba cu vorba.

Barlogul meu este un mix de dispozitii. Are un colt al copilariei, unde am depozitat bilute de sticla, un felinar umplut cu scoici de la mare, niste trandafiri de desert, niste nisip din Sahara, cateva jucarii. Un colt al lui Guttemberg: albume de arta, reviste de femei, ziare de aici si de aiurea, carti de inima albastra sau de minte inrosita - intr-un cuvant calorii pentru suflet si minte. Un colt ZEN burdusit cu numaistiu cate sortimente de ceaiuri, condimente si dulceturi. Un colt muzical cu un diapazon de la DDT la Lisa Ekdahl, trecand prin Anais, Nancy Ajram, presarat cu carti audio. Si o cutie chinezeasca, pictata, cu 5 sertare si-o oglinda unde ascund vise.
Barlogul meu este un refugiu pentru cei rataciti in ganduri, pentru cei raciti de priviri profesionale, pentru cei obositi de cuvinte zornaitoare, pentru cei opriti la rascruce de drumuri.
... Merg acasa sa beau un ceai

E toamna, ce pot sa zic mai mult?


Oamenii care ma inconjoara. Apar, dispar, reapar, redispar. Ii aduc in preajma mea, ii alung de langa mine. Apoi mi se face dor. Apoi imi spun ca trebuie sa merg mai departe si merg mai departe. Alti oameni apar. Mi-e dor de ceva ce nu stiu daca am avut vreodata.

Veriu, ne veriu

Cand eram mici, eu si fratele meu ne jucam de-a ”veriu, ne veriu” (cred, nu cred) era un joc de carti ziceai ca pui un popa si celalalt fie te credea si punea inca un popa desupra sau nu te credea si trebuia sa retragi cartea si tot teanclul de popi de sub ea, daca minteai. Mai mereu pierdeam pentru ca nu stiam sa mint si pe deasupra eram si credula. De cand m-am facut mare joc zilnic ”Cred, nu cred” cu oamenii care ma inconjoara:

Cred in bunavointa prietenelor mele.
Nu cred in cunostinte care dispar mult timp si apoi apar pe mes si imi zic: ”ce ai patit, nu dai niciun semn si nu ma mai bagi in seama”

Cred in oameni cu pasiuni care atunci cand le impartasesc au scantei in ochi
Nu cred in oameni care isi aleg pasiunile in functie de modul in care acestea dau la public.

Cred in stilul care completeaza personalitatea
Nu cred in stilul care acopera golul de caracter

Cred
nu cred

Ma iau in brate si adorm linistita

Asta fac in fiecare seara. Si mi-e bine.

***


Sunt Buburuza si impart singuratatea mea la 1. Eu cu mine.
Am iubit si am fost iubita. Am primit cele mai frumoase declaratii de dragoste prin gesturi si priviri mai mult decat prin cuvinte insirate iscusit. Am primit cele mai scumpe cadouri prin sufletul care a fost pus in ele mai mult decat prin valoarea lor materiala, am avut parte de cele mai fierbinti nopti de dragoste, mai mult prin dorinta infinita aciuata printre cearsafuri decat prin maiestria si calculul miscarilor. Am fost iubita si am iubit.

Barbatii din viata mea, chiar daca la un moment dat au decis sa plece, dupa o vreme au batut din nou la usa. Pe unii i-am primit in casa, pentru a-mi unge rana veche cu mierea reintoarcerii scurte, pe altii i-am lasat dupa usa si m-am facut ca nu sunt acasa, razbunare pentru cele pricinuite. Barbatii din viata mea mi-au adus tot atata iubire cata durere. Pentru ambele le multumesc in egala masura. Toate m-au facut ceea ce sunt azi.

Barbatii din viata mea mi-au oferit cele mai deosebite semne de atentie. Iar cel mai de pret a fost dorinta lor de a fi salavatorii mei, niste cavaleri porniti in lungul drum spre inima mea. Fiecare mi-a promis ca ma va face sa stralucesc de fericire si implinire si cu totii au esuat pe drum sau in momentul in care eu incepeam sa capat incredere in promisiunile lor.

Barbatii din viata mea mi-au demonstrat ca intr-o lume plina de masini, calculatoare si mobile mai exista romantici incurabili pentru care nu iti pare rau sa opresti timpul.

Am oferit iubire si de aceea am primit iubire. Am vazut barbati care s-au fasticit privindu-ma, barbati care au ramas cu mainile intinse spre mine sa ma ia in brate si care in momentul in care i-a lovit luciditatea s-au retras rusinati, barbati care si-au pus toata fiinta intr-un sarut oferit mie, barbati care in momentul in care m-au luat in brate nu au vrut sa ma mai lase, barbati care au creat privindu-ma, barbati care au ramas incalciti printre cretii mei.

Am fost iubita si stiu ca sunt in continuare iubita de toti cei care intr-un moment de uitare mi-au decalarat dragoste. Sunt intr-un colt din sufletul lor la fel cum sunt ei in al meu. Barbatii din viata mea au numele lor scrijelite pe sufletul meu si toate iubirile care vor veni nu le vor sterge.

Barbatii din viata mea m-au crescut sa devin Femeia din viata Unui Barbat.

Fata tatei

Mama mereu mi-a zis ca sunt fata lu tata, in gluma desigur, atunci cand ii luam apararea in tachinarile lor de oameni care formeaza o familie de peste 30 de ani. Mi-s dragi tare si uneori ma simt vinovata ca imi irosesc timpul si sentimentele pe persoane care nu merita si nu gasesc niciodata destul timp sa ii sun sa ii intreb ce mai fac. Stiu insa ca oricat de ratacita in propriile ganduri si suparari as fi, pot mereu sa revin la ei si sa gasesc caldura pe care inca nu am descoperit-o in alta parte.
Nu ma cred fata tatei mai mult decat fata mamei, pentru ca singurul numar de mobil pe care il stiu pe dinafara e cel al ei,
pentru ca daca dau supararile pe afara o tin pe ea la telefon cate jumatate de ora,
pentru ca daca ma doare ceva, atunci ea saraca pica la bataie,
pentru ca tata o pune pe ea sa ma intrebe despre viata mea si apoi o descoase, iar apoi el interpreteaza asa cum ii suna lui mai bine si verifica cu mine, bineinteles intepreteaza gresit, mama il cearta iar eu ma fac bosumflici,
pentru ca mama stie sa asculte, iar tata stie sa dea sfaturi profesionale intelepte,
pentru ca mama e calma, iar tata e agitat nevoie mare,
pentru ca impreuna fac acel cuplu pe care visez si eu la un moment dat sa il formez.
http://www.youtube.com/watch?v=5KCv0_rfrDA&NR=1

Asa cum sunt


Buna ziua, sunt buburuza si fac margele si nu ma tratez.


Stiati ca-uri despre mine:

Beau ceai cu dulceata (preferabil de visine),

Ma uit de 10 ori la acelasi film daca imi place foarte mult,

Am genti agatate pe pereti,

Ascult rock rusesc,

Port ciorapi colorati,

Ma imprastii pe tot patul cu bilute si cordelute cand fac bijuuri,

Vorbesc cu accent cand o sun pe mama,

Stau in cafenele si citesc

Vorbesc prieteneste cu oamenii si acestia interpreteaza ca flirt

Ma uit urat cand sunt nedreptatita

Am farfurii de ceramica si voi avea si mai multe cand am sa fiu la casa mea

Nu vorbesc mult, dar ascult bine

Nu gust mistouri, nici cele facute pe seama mea nici cele servite altora, de aceea mi se reproseaza ca nu am simtul umorului.

Am simtul umorului si apreciez glumele inteligente

Fac cercei din panglicute de 3 dimensiuni si de o infinitate de culori

Sunt burete de energii

Ma imbrac din magazine pe care le descopar intamplator hoinarind prin oras.


E destul pentru azi, ca sunt izvor nesecat de stiati ca-uri. Da, e important sa spun si ca sunt modesta.


M-am indragostit, ups I did it again


La naiba! M-am indragostit aiurea, de cineva pe care s-ar putea sa nu il mai vad niciodata. Ce m-a cucerit? Banalitati. Galanterii de mult uitate de barbati: dusul posetei, un stil anume de a asculta, un stil anume de a vorbi, un mod propriu de a lua de mana, un mod aparte de a tine in brate si de a saruta. Prostii atat de la indemana oricarui barbat si atat de rar intalnite. Si stii ceva? Niciunul din aceste gesturi nu l-a facut sa para de moda veche. Vestea buna este una: Deci exista, deci se poate!

Azi buburuza a zburat 42.195 m

Azi am avut in Bucuresti un maraton international, iar pe aripioarele mele rosii cu buline negre a stat tot PR-ul. Si in timp ce maratonistii faceau ture in jurul centrului Bucurestiului, eu am facut ture prin Piata Constitutiei. Multe, nu le stiu numarul. Ajunsa acasa, am vrut sa imi inmoi aripioarele intr-o baie calda cu spuma, dar nu a fost chip, din 5 in 5 minute saream fripta din apa, pentru ca imi suna telefonul, acum e ora 8 jumatate si vad ca telefonul a tacut, doar imi minte imi mai zorneie soneria. Telefonul a tacut exact cand as dori mai mult sa sune, sa sune cineva sa ma scoata in oras...

Melodiile vechilor iubiri

Sufletul meu e ca un fel de cos care cu anii devine din ce in ce mai mare. Nu pentru ca devin mai generoasa, ci pentru ca nu stiu cum se face ca ajung sa las loc in sufletul meu tututror celor care l-au ocupat in intregime la un moment dat. E ca si casele care raman fostilor presedinti pana la moarte. Si iata asa, cu fiecare relatie sufletul meu se face tot mai mare si mai mare. iar in fiecare colt salasluieste linistit si nederanjat de nimeni si de mine cate o fosta iubire. Nu merg in vizita unul la altul, nici nu stiu de existenta celorlalti. In acele coltisoare sunt inmagazinate sub cheia pe care imi place sa o stiu perduta povestile noastre, filmele noastre, dezmierdarile noastre, serile noastre, noptile noastre, despartirea noastra. Ceea ce am adorat la un moment dat, astazi e tabu, altfel as fi o vesnica rana, o lacrima mare, o durere infinita.
Melodiile fostelor iubiri:

http://www.youtube.com/watch?v=BW-lKSD8t8E&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=UHPTHP4dihA&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=CdmskOlFEbQ

Insa cel mai tare mi-e frica de aceasta melodie:

http://www.youtube.com/watch?v=7H_NXNMLZzY

Berea nu e mai dulce cand cresti mare

Prietena mea ce mai buna imi povestea ca atunci cand era mica si ii vedea pe cei mari ca beau berea amara era foarte derutata. Cum pot adultii sa bea ceva atat de amar. Concluzia ei la acea varsta a fost una: cand esti mare berea are alt gust. Cu cat mai mare cu atat mai dulce. Anii au trecut, iar berea nu si-a schimbat gustul.
Acum ceva vreme am avut ocazia sa asist la o discutie dintre niste prietene. toate aveau cam 30 de ani. Despre ce vorbesc fetele la 30 de ani? Despre acelasi lucru: discutii cu baieti pe mes ”el a zis asta, eu am zis asta, oare trebuia sa ii zic asta?”, prima intalnire la o cafenea ”nu m-a condus pana acasa, nu m-a tinut de mana”, o relatie cu cineva langa care iti e cald dar nu iti e drag ”Mergem la mare la munte, dar nu ma vad alaturi de el”. Am avut un deja vu. Am asistat la aceleasi discutii pe care le am eu cu prietenele mele de 25 de ani, aceleasi pe care le aveam cand aveam 20, aceleasi pe care le aveam si la 17 ani.
Oare la ce varsta se scimba dialogul? Oare cand berea devine dulce?

Formatare


Asta fac eu in weekend - ma formatez. uneori imi reuseste, uneori ma concentrez atat de tare pe acest fapt incat ies din weekend mai obosita decat am intrat. De cand cu noul job am reinceput sa apreciez aceste doua zile. Fac curat in casa cu mai multa sarguinta, merg cu drag la cumparaturi, frec aragazul si chiuveta mai cu spor, deschid mai des cuptorul. Sunt cliepele mele de formatare. Un film, un ceai si casa mea.
Casa mea e plina de margele si genti. E o casa mobilata comunist, dar imi e atat de draga incat nu pot sa ma imaginez stand intr-o casa ikea. Mi-e frica de casele in care fiecare detaliu a fost mai intai desenat pe hartie, in care pana si locul tau este foarte bine stabilit, o casa in dungi, linii drepte, culori mono si miros fresh de la pulverizatoare. daca rata sinuciderilor va creste va fi pentru ca oamenii nu isi mai personalizeaza casele, nu le coloreaza, nu fac dezodine si duc o viata de plastic.
mi-e frica de acesti oameni. corecti pana in maduva oaselor, monocromi, cu gesturi si ganduri studiate, cu viata ca un scenariu. oameni care stiu azi ce vor face peste trei luni. oamenicare nu gresesc su nu iarta, oameni robotizati care se sperie cand ceva se schimba, de la locul iaurtului preferat (obligatoriu cu 0% grasime) la raft, pana la vremea de afara.
Sunt partial un om de plastic si eu. dar invii in weekend, dupa ce ma formatez.
EU...nu am calculat niciodata caloriile consumate pe zi si de aceea sunt mai degraba apetisanta si cu forme decat grasa, mie imi place sa spun ca sunt mai curand renoiriana. Nu ma trezesc cu 3 ore inainte de a merge la serviciu pentru a-mi intinde parul sau pentru a-mi face 15 mii de masti, de aceea poate uneori sunt palida dar stiu ca pe fata port pielea mea. Nu am in agenda telefonica niciun numar de la un beauty salon sau maseur sau manichiurista, dar uneori ma inchid in casa pentru rasfat - o baie cu spuma, niste creme si alte alinturi. Nu ma deprim daca nu ajung la coafor sau la sala, nu comentez vedete din reviste si bunul sau prostul lor gust in alegerea partenerilor si hainelor. Nu am haine pe care sa le fi cumparat si sa nu le fi purtat niciodata, nu am 5 perechi de incaltaminte pe sezon si nu frecventez cu regularitate magazinele. Nu pot intretine o discutie mai lunga de 5 minute despre haine, genti, pantofi, cosmetice, cure de slabire. Probabil de aceea sunt mai degraba prietenoasa decat cocheta. Dar.... sunt eu.
Vie, fara masca si fara o tabla de sah in cap unde miscarile sunt gata stiute. EU

Magazin cu lucruri buburuzesti


Multe rafturi, aglomeratie de maruntisuri, miros de lemn si fructe uscate. Incaperea are geamuri mari, totusi nu e suficient luminata. Nu este un magazin pentru grabiti. Cine vrea sa intre, sa gasesca din prima ce cauta, sa cumpere si sa plece, este invitat nici macar sa nu piarda vremea sa intre. Cumparatorul nu e un om oarecare. Stie sa asculte stie sa si povesteasca. In spatele unei tejghele o doamna cu palarie cu boruri mari ureaza bun-venit celor care stiu sa aprecieze un asemnea loc, stiu sa-si (sa-i) acorde timpul necesar. Un raft cu fructe uscate, un raft cu seminte de tot felul, un raft cu jeleuri si alte bomboane cu rom, in rest cutii, multe cutii cu ceai. Cateva mese, doar vreo doua, pentru cei care isi doresc sa isi formateze mintea. Ceainice, multe ceainice, de vanzare si de folosire, din ceramica, din portelan, din fonta, colorate sau gri, cu dungi, cu flori cu libelule, langa niste cani mari sau mici cu toarta sau japoneze. Si margele. multe margele, vase cu sticlute colorate, vase plate si vase adanci, transparente, asezate mai la soare sa se reflecte razele in sutele de bilute colorate. margele, multe margele - pretioase prin munca depusa mai mult decat prin materialul folosit, copilaresti pe care nu le pui la o camasa alba si la pantalon cu dunga, dar care pot fi primite la un gat de fata purtatoare de rochii vaporoase. O pisica torcand in vitrina. Nu e de vanzare, isi merita fulgii in forma de pestisori pentru ca toarce si aduce linsite locului. Niste fotografii de pe vremea cand a fost inventat aparatul de fotografiat si muzica in surdina, o mireiile mathieu graseind dupa Milord-ul ei, o lisa ekdahl - cantandu-si iubirea in suedeza, o Valeria pe note rusesti.

Magazin de lucruri buburuzasti - bine ai venit/Te mai asteptam pe la noi

Despre alt fel de oameni


Uneori ma iau cu ale mele si uit sa ma uit imprejur. Iar cand ajung sa imi indrept privirea catre cei care ma inconjoara, nu pot sa nu raman fascinata. Ieri am admirat niste tineri cu varste cuprinse intre 15 si 20 de ani. Nu eram singura care s-a simtit mica in fata unor copii. Ca mine era o sala plina de copii de varsta lor, dar si de adulti cu un nume in cultura romaneasca.

Ieri am fost la gala de decernare a premiilor Ideo Ideis - festivalul de teatru tanar din Alexandria. Evenimentul e organizat de 40 de tineri condusi de un "consiliu" de 12 tineri, prezidati de doi tineri-minune (Andreea Bortun si Alexandru Ion). Scurtand povestea in doua cuvinte, as spune: SE POATE!


Se poate ca niste tineri pasionati sa schimbe fata unui oras mai mult mort decat viu, mai mult manelizat si minifustizat decat cultivat.

Se poate ca teatrul de adolescenti si amatori sa schimbe destine si sa deschida carari noi.

Se poate ca pentru o seara sa ma treaca fiorii si sa ma simt electrocutata de emotii, pana la lacrimi (ca mine au mai fost inca vreo 100 de persoane).

Se poate ca niste oameni cu nume si greutate in cultura romaneasca sa isi rupa o saptamana din programul lor sa vina la Alexandria sa jurizeze spectacolele, dar mai ales sa premieze pe toti si pe fiecare in parte pentru entuziasm, pentru nonconformism, pentru dorinta de schimbare, dar si pentru schimbare, pentru putere de voina si perseverenta si pur si simplu pentru faptul ca exista.

Se poate sa fii puternic fara sa iti pierzi omenia si verticalitatea, ba mai mult sa ii inspiri si pe altii sa fie la fel ca tine, sa fie mai buni decat tine.

SE POATE!

Cateva ore petrecute alaturi de ei mi-au dat cele mai intense emotii pozitive din ultima vreme.

Emotiile mele (egocentriste):

M-am simtit mica.

Mi-a fost rusine ca nu le-am fost alaturi pe cat ar fi meritat.

Imi doresc sa ii ajut mai mult la anul

Ii vreau de prieteni.

definitii

Sunt insula de liniste intr-un univers haotic si agitat
Sunt ploaia de vara dupa o saptamana de canicula
Sunt inghititura de apa dupa o felie generoasa de tort
Sunt dimineata racoroasa in sezonul de catifea.

Sunt femeia puternica din umbra unui barbat puternic

O zi perfecta

E de bine - sa ai probleme este in firea lucrurilor, sa ceri ajutor este normal, sa primesti ajutor este ceea ce trebuie sa se intample. Zambind problemele se rezolva pe jumate, gandind prea mult la ele se complica inzecit. Oamenii tristi nu exista pentru buburuza, cine nu stie sa zambeasca nu stie sa zumzaie nu stie sa traiasca. Buburuza se indreapta spre o viata fericita plina de iubire, prietenie, intelegere, caldura si echilibru. Buburuza aproape a ajuns acolo, mai are sa dea o singura data din aripi sa atinga pamantul fagaduintei, il vede e aici, la o aruncatura de bat si aceasta lume a fericirii este a ei! O merita si o va imparti cu cei care merita la fel d emult ca si ea! Buburuza este fericita si as ava fi mereu.

text american despre intamplari din tren moldovenesc

am facut un drum acasa. pana acum zilele state acasa erau cele care imi aduceau linistea. de aceasta data ceva s-a intamplat in tren. la venire si la plecare. femeia cu care am venita incercat sa treaca ilegal vama bulgaro-greaca prin padure, era cat pe ce sa se afunde intr-o mlastina, unde i-a pierdut incaltamintea, era cat pe ce sa se inece intr-un rau, unde si-a ranit piciorul pana la os si unde i s-au inmuiat toate actele si era foarte aproape sa fie impuscata de la turnurile de veghe de la granita. dar de fiecare data a trecut ... greu sa spun cu bine, dar nu gasesc alta expresie. dupa toate peripetiile a nimerit in inchisoare pentru 2 saptamani, pentru trecere ilegala a frontierei si s-a ales cu interdictie in pasaport din partea ambelor state. femeia mergea la sot, pe care nici macar nu l-a vazut. culmea e ca ar fi putut astepta inca jumate de an si ar fi putut sa treaca legalgranita, pentru ca s-ar fi legalizat sotul. dar nu sunt eu cea care sa judece deciziile oamenilor. singura concluzie pe care a putut femeia s ao traga dupa poveste a fost: nimic nu este mai important decat sanatatea si viata proprie. concluzia mea dupa ce am ascultat in cele mai mici detalii a fost: nicioadata probelemele mele nu vor fi cele mai mari din lume.
la plecare am mers cu alta doamna care parea ca imi raspunde la intrebarile mele fara sa intreb. erau raspunsuri pe care le-am auzit de la multe persoane, dar parca de data asta eram mai pregatita sa le aud. raspunsurile - totul va veni cand va fi timpul si nu cand cred eu ca e timpul, toul ce se intampla ma pregateste pentru ceea ce va urma, daca mi se intampla ceva rau este pentru ca aceasta este un bumerang care mi se intoarce, la fel si cu binele.
cineva ar numi coincidente aceste intalnitri, de aceasta data le numesc semne. aveam nevoie de ele. le-am primit. imi ramane sa le folosesc.

Singuratatea nu se acopera cu fond de ten

Generatia ovarelor polichisitice


Independente, stilate, inteligente, fumatoare (sau nu), iubitoare de calatorii (peste mari si tari sau la tara, unde sa citeasca la umbra unei capite), emancipate, cu studii destule, cu mult, foarte mult bun-gust si cu destul bun-simt, cu simtul umorului, uneori cu limbaj buruienos, talentate, consumatoare de Sex&the City, dar si de Alexandru Balasescu, Nicolae Steinhardt sau Lauren Weisberger (si lista se poate lungiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii cu autori mai siroposi sau mai seriosi), cu o destul de vasta cultura generala si educatie cinematografica, cochete, dar si masculine (uneori), echilibrate si pe tocuri de 10 centimetri si pe balerini, talentate la combinare de culori si haine care mai de care mai ciudate, care impreuna sa arate BETON!
Asa suntem NOI - generatia femeilor cu ovare polichisitice - femei care mereu sunt intrebate de ce sunt singure (ca doar destepte, frumoase si haioase sunt!), femei care stiu sa gateasca, dar nu fac mare caz din asta, pentru ca EL nu asta ar trebui sa caute la o femeie ca noi. Femei care stau foarte bine pe propriile picioare si nu isi cauta un EL pentru a-i putea folosi cartea de credit (de multa vreme o au pe a lor proprie), ci mai degraba pentru a le folosi urechile (care sa le asculte), bratele (care sa le dea siguranta), pieptul (care sa le aduca linistea), mintea (care sa le provoace) si da, nu in ultimul rand, trupul intreg (care sa le faca sa se simta dorite) - ele cunosc instructiunile de folosire a tuturor instrumentelor sus-mentionate.
Femeile cu ovare polichisitice isi duc soarta si si-o accepta, ba mai fac si haz de necaz uneori.
Asa sunt mare parte dintre femeile pe care le cunosc, le admir si le tin aproape - sunt ca mine si vorbesc pe limba mea, suntem o comunitate, suntem o sala de concert plina, suntem oriunde si oriunde suntem admirate. Cine nu sunt ca noi vor sa fie ca noi, iar noi, declarat, sau in tacere, ne dorim sa nu mai fim asa.

jurnalul meu in buzunarul cuiva

as vrea sa imi tii tu jurnalul. eu sa scriu si tu sa pastrezi gandurile mele scrijelite. as vrea sa scriu cu adresa, sa incetez monogul, sa sparg tacerea dintre doi.
as vrea sa iti tin jurnalul. sa ma imbratisezi in cuvinte, sa ma invelesti in epistole.
ti-am zis vreodata ca locul meu e la tine in brate? te vreau alaturi si numai zidul ridicat de time ma tine ma tine in alta tara decat esti tu, in alta lume decat a ta, in alt univers decat al tau.

Nimic nou

Nu am ceva extraorsinar sa spun, dar si lucruile cunoscute trebuie repetate uneori. Ma simt bine alaturi de un om, ma linisteste si ma face sa ma simt eu buburuzoasa, dar ceva ne tine departe - nu stiu ce e cel ceva distanta fizica sau distanta impusa de el. Il vreau alaturi, macar pentru a ma convinge ca locul lui nu e langa mine.

Pareri pe cap de locuitor

Pareri, fiecare are pareri. Mi se pare, mi se nazare, parerea mea. comentarii ca sa nu taci, sa nu isi faca cineva parerea ca nu ai pareri. pareri in dialog, agresive, pareri pe care nu le mai spui, ca sa se auda mai bine decat a altora trebuie sa te lupti pentru ele. nu castiga cine are dreptate, ci cine isi tipa parerea mai tare. Imi plac blogurile, nu imi plac parerile sub posturi aplicate doar pentru a emite o parere, a bifa prezenta, a-ti pune numele sub text. Pareri sub articolele online ale revistelor, agresive, deloc constructive - pareri despre oamenii din jur, despre persoane pe care le stim, dra mai ales despre persoane pe care nu le stim. o parere, inca o parere, a treia parere si iata si prejudecata. e rusinos sa nu ai o parere in ziua de azi. e rusinos sa nu te poti pronunta cu privire la un subiect. Tacerea e rusinoasa. E vremea parerilor!

Vamile mele, victoriile mele

in curand am sa fac 10 ani de cand am devenit experta in vami. Mai intai au fost vamile intre cele doua state-surori, intre acasa si acasa, intre Chisinau si Bucuresti. apoi, una cate una, au inceput vamile interioare. Pot nu pot sa trec examenul la latina, pot nu pot sa imi dau bacul, pot nu pot sa duc la capat o facultate, pot nu pot sa imi fac meseria. si asa la infinit.
vami.
in viata am ridicat vami artificiale, exact ca cea intre cele doua case ale mele. artificiale, pentru ca in mod natural nu ar trebui sa existe, fiecare vama disparea fantomatic dupa ce treceam de bariera si deseori mi-am pus intrebarea daca ele au fost reale intr-un moment sau altul al vietii mele.
sunt la o noua vama acum si evident mi se pare de netrecut, zilnic lupt sa imi demonstrez mie si celor care ma fixeaza cu privirea ca pot, ca port un bagaj care imi permite trecerea legala. Inca lupt. azi ieri si maine. ar trebui, desigur, dupa atatea vami trecute cu brio sa nu ma mai afecteze una in plus, insa fiecare e diferita, e cu specficul ei si ma solicita.
POT! stiu asta. am trecut acolo unde altii s-au inecat, am purtat victorii unde altii au cazut, am mers mai departe cand altii au batut in retragere. De ce? pentru ca pentru mine cale intoarsa nu e. am reuntat la multe pe drum si nu vreau sa fie zadarnic. am ars poduri sa pot merge mai departe fara sa intorc privirea, am ars vise, sa aprind vise mai mari, am ars energie sa ajung de la numarul 32 la numarul 28 la blugi.
Victoriile mele nu sunt ca vamile mele. Victoriile mele chiar exista, ele chiar ma sustin si chiar ma fac ceea ce sunt azi. O SUPRAVIETUITOARE care nu a calat pe cadavre sa fie unde se afla acum. A mers cu pasi mici, deseori nesiguri, pe o sfoara sau pe dumuri mlastinoase. Iar toate aceste reusite, mici pentru unii, mari pentru altii, sunt ale mele si ma fac asa cum ma vedeti - o printesa cu vointa de fier, o papusa care si-a impus disciplina militara, o fata simpla care isi cauta printre milioane de persoane necunoscute una, care sa ii fie scumpa si draga, una care sa ii spuna buna seara iubito, cand paseste fara energie pragul casei, una, care sa o ia seara in brate ca sa adoarma fara vreo grija.
mai mult decat orice mi-e frica sa nu ma trezesc intr-o zi ca toate victoriile mele sunt a la Pius.

Ce faci?

Mereu am avut ezitari in a raspunde acestei intrebari. La inceput raspundeam prin actiunea pe care o faceam in acel moment (curat cartofi, ma pensez, iata fug acolo si acolo sa fac aia si aia). Apoi am scurtat raspunsulpana la Bine, ca asa am vazut ca se practica - raspuns inchis si expeditiv, care nu te indeamna sa continui discutia.
Sa va raspund la aceasta intrebare cum as raspunde unui prieten drag, care stie ca eu pot povesti ce fac pe bune fara sa fie necesar sa ma intrebe.
Sunt o buburuza, nimic nou pana aici. Dar stiti de ce am aripi rosii? Simplu pentru ca sunt emotiva. Traiesc emotii, respir emotii, ma hranesc cu emotii. cand acestea dispar intorc muntii sa le regasesc si daca nu le aflu, fug. alerg, alerg, pana dau de noi emotii.
sunt in perioada in care dupa un gol emotiv am nimerit intr-un lac al emotiilor. Lacul e atat de mare, incat acum, un pic atrofiata de lipsa, nu stiu sa le fac fata si ma obosesc.
Azi am facut lucruri buburuzesti. Am mers la iarba verde cu trei baieti care nu ma intereseaza in niciun fel, ceea ce m-a facut sa nu imi pese ce vor gandi despre mine. Mi-am pus cerceii cu ursuleti in urechi, geanta rosie-stropitoare peste umar si sapca rosie. Si cu un aer je m-en fiche-ist am urcat intr-o Dacie de 15 ani vechime care se dezmembra, de parca as fi urcat intr-o limuzina.
La iarba verde am mancat pe saturate, iar apoi toata oboseala acumulata a iesit din mine prin cantec si dans. Am topait 3 ore fara pauza, am urlat cat m-au tinut corzile vocale, iar cand am obosit am cazut epuizata pe scaunul masinii si am inceput sa cant melodii uitate, dar amintitte. Nu stiu de unde imi veneau cuvintele, erau acolo intr-un sertar prafuit si niciodata deschis pana acum.
frica, supararea, dorul, iubirile neimplinite, tensiunea, presiunea - toate au rabufnit vulcanic si s-au prelins din mine prin urlet, dans si cantec. am fost beata fara sa fi baut, am fost drogata fara sa ma fi drogat. Am fost o buburuza care nu a mai putut zbura din cauza emotiilor de aceea a avut nevoie sa scuture praful de pe aripioare sa se relanseze cu mai mare avant, cu mai mare dor de viata cu mai mare dorinta de pasiune.

Despre mine cu drag


azi am inchis o usa si am deschis alta si, de parca nu era suficient, m-am intors sa ma revad cu oamenii lasati dupa o a treia usa inchisa acum ceva vreme. Mai explicit, azi am anuntat preavizul de la un job si am zis da, de stare civila, altui job si spre seara m-am revazut cu colegii de la primul loc de munca. s-au intamplat multe.
azi cei carora le-am spus nu s-au razbunat zicand ca ma supraapreciez si ca am fost supraevaluata, iar eu, in semn de protest, mi-am aplicat un outfit de imprumut si, in pielea mea, dar in haine straine, am mers la concert. M-am simtit Audrey Hepburn in Breakfast at Tiffany-s, si ea purta identitate de imprumut, fiind foarte bine in pielea ei. ajunsa acasa am inceput sa dansez pe melodiile
Lola (http://www.youtube.com/watch?v=kMRbUD5XIjk&feature=related )
si Lola (http://www.youtube.com/watch?v=-ig3g7U8wDM ).
sunt foarte bine! am incaput intr-o rochie (little black dress) 36 cumparata pentru fotomodele. am imprumutat accesorii de la cineva si mi-am facut ochii cu tus verde. si am fost EU. Mi s-au deschis noi dorinte, de fapt nu sut noi, tot alea sunt, anuntate si intr-un post de acum ceva vreme - sa redevin o buburuza zumzaitoare, sa fac investii intr-o rochita audrey hepburn, sa ma bucur ca de acum incolo imi voi permite niste ore la cosmetica, niste ore la masaj, niste ore pentru rasfat, sa conteze mai putin ce zic altii, ca pana la urma conteaza ideea cu care traiesti tu despre tine si nu ce spun altii. si orice ar fi, raul duce spre bine. cred ca de azi am trecut din linia neagra spre linia alba a vietii si suna tare bine viitorul asa incert cum e. ei, iata deja am scris un post de buburuza zumzaitoare. e cazul sa ma opresc sa ma demachiez si sa ma bag in pat. maine va fi o zi frumoasa.

Resemnare mioritica

Azi am anuntat preavizul, care a fost primit, asa cum ziceam si in titlu, cu o resemnare mioritica. Au urmat cateva sfaturi parintesti, un sarut pe frunte si concluzia ca apare pe piata inca un concurent. Macar ce imi sta in putere sa schimb, ca in rest, ieri la prima intalnire am fost intrebata daca vreau copii. Parca totusi inca nu vreau schimbari atat de mari in viata.

Rebranding

Mi-am dat seama ca s-ar putea sa nu fiu o buburuza, ca m-am pozitionat gresit. azi dimineata m-a lovit acest gand. cred de fapt ca sunt o caprioara. si atunci m-am uitat in oglinda si am vazut. Am vazut! am vazut niste ochi mari. apoi am iesit pe strada si am simtit. Am simtit! am simtit cum imi port trupul cu mandrie. apoi m-am ascultat. M-am ascultat! m-am ascultat si mi-am auzit inima iesind din cosul pieptului de frica. Da! am toate simptomele! Sunt o caprioara, adorabila si eleganta pe dinafara si o mare lasa pe dinauntru. in contradictia asta traiesc. de ceva vreme am de scris niste texte si in parioadele de relaxare imi ies de sub condeiul incins fel de fel de expresii care se incapataneaza sa iasa cand fac acea literartura la comanda, sau cum o numeam eu, sadra brown in momentele ei proaste. si asta un simptom ca sufar de caprioricism. admirata de toti cei din jur, dar concentrata de a se apara si fara timp sau macar gand sa se bucure ca e un idol pentru unii, o faptura demna de a fi protejata pentru altii. asa sunt. am nevoie de protectie, dar mi-e frica sa o caut sa o cer si in final sa o obtin, pentru ca atunci imi voi pierde ceea ce am acum mai drag - padurea. sunt o buburuza care intr-o dimineata s-a trezit caprioara si inca nu stie ce sa faca in noua ei piele. va spuneam, o lasa in piele distinsa. Printesa altfel spus.
EU: oricum sunt intr-o amorteala admirabila
EU: din care nu imi mai revin
cineva: cum adica?
EU: asa
EU: in general
EU: sunt ca un copac care desi stie ca ar fi cazul sa infloreasca mai sta oleaca cu frunzele in muguri
cineva: asta cum sa inteleg
cineva: copacul am inteles ce face, dar tu?
EU: pai asta fac si eu
EU: hibernez
cineva: pe mine ma doare capul de cateva zile
EU: sunt intr-o amorteala
EU: de nu pot nici macar schita emotii
EU: ma bucur rar, ultima bucurie a fost ieri
EU: stii care a fost?
cineva: care?
EU: am mers 20 de metri pe bicicleta (nu am mai urcat pe bicicleta de vreo 10 ani) si nu am cazut. ametitoare senzatie

Un prieten vechi

L-am văzut pentru prima dată într-o zi neobisnuit de însorită de 1 decembrie. Era primitor. Chiar dacă muzeele erau închise, Brasovul a reusit să se facă plăcut, prin străduțele pavate, prin curțile lui interioare, prin razele mângâietoare de soare asternute peste Piața Sfatului, prin fotografiile superbe cu care m-am întors după acea călătorie. Brasovul mi-a devenit prieten.

De atunci l-am vizitat de nenumărate ori în toate cele patru anotimpuri. Am o cafenea preferata, unde beau mereu ceai negru, am un magazin, unde mă recunosc vânzătoarele, chiar si după trei luni lipsă, am un restaurant unde sunt de-a casei. Fotografiile însă s-au rărit, iar vremea frumoasă uneori ne-a ocolit pe ambii.

Astă primăvară am revenit la Brasov să fac un reportaj. S-ar părea că nu as mai fi avut ce să descopăr, dar nu a fost asa. Străduțele pavate, curțile interioare si razele zgârcite de soare de martie au trezit vechi amintiri.

La o promenadă de primăvară am descoperit un vechi prieten – Brasovul.

prima seara dupa despartire

o prietena: cum te simti?
Eu: suparilici
Eu: ieri am stat pana la 1
Eu: si am vorbit cu mama
Eu: abia ma tineam sa nu plang ca ma credea nebuna, i-am zos ca m-am despartit
Eu: se intristase si ea
Eu: apoi am vorbit cu prietenul de la Torino
Eu: apoi a aparut el sa ma roage sa ii dau numele de filme pe care le are el de la mine
Eu: si atat
Eu: nu am discutat
Eu: in fine
Eu: un bocet un ras un bocet un ras
Eu: si am adormit cu greu
Eu: m-am trezit pustiita
Eu: atat
Eu: si mai sunt
Eu: mici momente de nod in gat
Eu: si iritatia casei goale
Eu: cu urme lasate de la el
Eu: gen o cutie goala de ciocolate
Eu: niste cani de ceai goale

Nu am un titlu pentru acest text

Povestea se repeta. O poveste de dragoste. Ne-am placut din prima. La inceput ne-am comportat cu manusi unul cu celalat, cu atentie la orgolii, frici, experiente precedente. Cand am ajuns sa ne cunoastem suficient, tacerile au incetat sa mai fie jenante, discutiile au incetat sa mai fie superficiale si intiatice si ideea "impreuna pana la adanci batraneti" a inceput sa incolteasca.

Ruptura a venit din senin. Nu am nimic sa iti reprosez. Bifezi multe dintre criteriile mele. Si totusi nu pot sa ma mai imaginez langa tine. Vreau altceva. Nu pot sa iti explic ce, de aceea pot sa inteleg ca nu stii ce sa imi oferi sa ma tii alaturi. Suntem impreuna din reflex, din obisnuinta, din prietenie si de dragul a ceea ce a fost. Greu m-a fost sa recunosc ca povestea noastra a luat sfarsit si ca e timpul sa impartim un drum in doua, sa nu mai traim trecutul in prezent.

De aceea e timpul sa imi caut un alt job.

Da, este povestea mea si a locului de munca ce mi-a dat incredere in mine, mi-a adus cativa prieteni si multi colegi extraordinari. M-a invatat ca in mai multi lucrul e mai vesel si mai de calitate si timpul trece pe neobservate. Dar am crescut din camasa pe care o port, i-am schimbat nasturii, am mai desfacut-o pe la margini si tot ma sufoca. Nu mai stiu ce sa fac, de aceea plec din aceasta relatie, la fel cum am plecat si din cea mai durata relatie a mea, care de fapt a fost si cea mai fara de cusur, ca un kefir cu fructe: nici acru, cat sa iti ridice pofta de mancare, nici dulce, cat sa ti se faca greata.

De maine am sa incep sa imi depun CV-urile ici si colo, in cautarea unei noi idile.

Umbrele trecutului


Mi se intampla oare numai mie? Nu cred! Unii oameni, pe care vreau sa ii sterg definitv din viata mea sau care imi sunt cel putin indiferenti reapar periodic in viata mea. Ca niste umbre ale trecutului. Sa ma rascoleasca, sa imi dea insomnii, sa ma stranga in stomac, sa imi aminteasca de sentimentele vechi ca niste rani neinchise, sau de regretele venite mai apoi si de dorinta de a nu-i fi intalnit vreodata. Cand stau ascunse imi vad sufletul ca pe o sfera roz, pufoasa si foarte ingenua. In noptile cand isi fac aparitia sufletul meu e un mar mancat de viermi. Umbrele trecutului apar cand mi-e visul mai colorat si somnul mai dulce si viata mai linistita, ca un semn ca ma pandesc, ca nu voi scapa de ele, ca le apartin.
Noaptea au avut loc intorsaturile din viata mea. Noaptea fostii iubiti isi amintesc de mine si ma cauta, ma suna, ma rascolesc, imi ciopartesc sufletul. Cu primele raze ale soarelui, umbrele trecutului prind chipuri umane, ma iau in brate, imi vorbesc, ma asculta, beau ceai cu mine, apoi dispar. Ma lasa ravasita cu patul desfacut si cearsafurile sifonate si adunate bot.
Pana la urmatoarea vizita umbroasa - numai vise placute!

Ce imi place in gluma si in serios


Ce mi-ar placea in gluma (dar poate si in serios):
1. Sa ma marit cu un bogatan si sa vad toata lumea pe banii lui.
2. Sa vad cum se impiedica (pe strada, nu in viata) un om care m-a suparat.
3. Sa umplu cosul in supermarket cu toate prostiile, junk-urile, fructele exotice ticsite cu nitrati si sa arunc totul la gunoi cand ies din magazin (fara sa ma gandesc la copiii din Somalia)
4. Sa ploua cu baloane de sapun si sa se sparga pe langa urechile mele.
5. Sa scot toate braduturile, picaturile, inimioarele (si alte forme ale aceluiasi obiect) aromatizatoare din taxiurile din Bucuresti.
6. Sa pot sa dau sonorul mai incet atunci cand jumatate dintre colegii din birou vorbesc la telefon si restul rad si tipa ca in piata.

Ce imi place si stiu ca e serios:
1. cele 10 minute inainte sa intre trenul in gara din orasul meu.
2. Mirosul de acasa cand ii pasesc pragul dupa 3 luni lipsa.
3. Curatenia impecabila de acasa pe care sa o transform in dezordine imediat ce imi desfac valiza.
4. Sa intru in garsoniera mea (in care stau cu chirie) dupa ce am dormit 3 zile prin vecini si sa gasesc toate asa cum le-am lasat.
5. Ploaia torentiala de mai.
6. Sa desfac un pulovar si sa aud sunetul ochiurilor care se destrama si apoi sa transform kilometri de ata in doua ghemuri mari si doua mai mici.
7. Sa fac margele in timp ce ma uit la un film pe care il stiu pe dinafara.
8. Sa pic lata si sa respir din toti plamanii dupa ce timp de doua zile am adus la stralucire (ca o cenusareasa) casuta in care stau.
9. Sa beau ceai cu dulceata si biscuiti in timp ce rasfoiesc in pat o revista de femei (obligatoriu sa comentez rautacios titlurile articolelor)
10. Sa ma trezesc gadilata de o raza de soare (numai nu cu noaptea in cap) sau sa ma trezesc si sa simt ca afara e frig iar mie sub patura mi-e foarte cald si sa nu trebuiasca sa ies din culcus.
11. Sa intru in camera din spate din casa bunicii si sa gasesc pe masa musetel si flori de tei puse la uscat - sa ma ia ameteala de la mirosul acestor flori.
12. Sa caut printre bijuteriile mamei si ale bunicii si sa le asez la loc
13. Sa imi arate mama rochite de pe cand aveam 2 ani si sa ma mir ca am fost candva atat de mica.
14. Sa dorm prima noapte in patul de acasa si spre dimineata sa simt in semisomn cum toti ai casei merg in varfuri sa nu ma trezeasca.
15. Sa zac pe-un camp cu floarea soarelui.
16. Sa calc pe zapada proaspat asezata si sa o aud cum geme sub bocancii mei, sau si mai bine sa cad in zapada si sa astept sa ma acopere ninsoarea si mai traziu alba si un pic inghetata sa ma intorc acasa si sa imi arda fata dela ger, sa ma bag sub patura si mai departe vezi punctul 9.

Uff... sunt multe, foarte multe, asa ca am sa mai spun si alta data.

O bijuterie prafuita

Iata ce am descoperit printre file galbene:

singuratatea m-a invatat sa pling
singuratatea m-a invatat sa-i zimbesc
singuratatea m-a invatat s-o iubesc
singuratatea m-a invatat sa tac
singuratatea m-a invatat sa scriu
singuratatea m-a invatat sa ma invat pe mine
singuratatea m-a invatat sa fiu singura
singuratatea m-a invatat sa o apreciez
singuratatea m-a invatat sa o urasc
singuratatea m-a invatat sa ma iubesc
singuratatea m-a invatat sa ma urasc
singuratatea m-a invatat ca si 4 pereti ascund o lume intreaga
singuratatea m-a invatat ca universul e in mintea fiecaruia
singuratatea m-a invatat cum sa nu invidiez
singuratatea m-a invatat cum sa inteleg lumea
singuratatea m-a invatat cum sa ma ascund de soare
singuratatea m-a invatat sa vad curcubeul in lumina luminarii
singuratatea m-a invatat sa inving timpul
singuratatea m-a invatat sa vad pe altcineva in oglinda
dar
singuratatea nu m-a invatat sa traiesc

Ganduri la drum lung


E ciudat cata singuratate ma poate coplesi cand sunt la drum lung. Cele mai frumoase declaratii de dragoste le-am scris in tren. Cele mai groase franghii ale dorului mi-au strans cosul pieptului in noapte urmarind drumul infinit ce mi se deschide in fata.
Ceea ce ar trebui sa fie promisiunea unui nou inceput in realitate e un hau spre trecut care se deschide necrutator in drum.
Inconjurata de doua ziare, o carte, un mp3 player si de doi colegi de drumetie sunt de fapt singura in fata amintirilor. Le urasc. Sunt prea acutite, prea inutile, prea ... oricum vreti voi.
In drum, in tactul rotilor de tren amintirile se strecoara smecher din buzunarul ascuns din suflet, pe care il credeam bine zavorat, si imi musca cu nesat din firea mea, din increderea mea din tot ce am eu mai optimist in mine.
In drum mi se umple sufletul de nevoia de a spune tot ce simt pentru o lume intreaga si pentru fiecare om in parte. Simt ca fiecare om care a fost doar pasager in viata mea are dreptul sa stie ce a insemnat pentru mine, ca el, cel lipsit de importanta in zilele obisnuite, la drum lung devine brusc aproape si drag si acut de important.
In tren simt dorinta netarmuita sa imi cer scuze de la toti cei carora le-am atins dureros sufletul, intentionat sau din prostie.
In tren simt nevoia sa traiesc cu porii sentimentali deschisi pana la sufocare, cu un consum nebun de energie, dar si cu bucuria de a fi vie cu adevarat.

Revin, promit

Cand se va linisti tzunami-ul de ganduri care imi umplu capul am sa scriu ceva. Acum insa toate sunt prea ametite sa le inteleg eu, d-apoi sa le si scriu pe intelesul meu si al oricui citeste ce indrug eu pe aici. Asadar, promit sa revin - someday, sometimes.

Din lumea interioara spre lumea exterioara


Azi am inceput sa vreau lucruri. Lucruri care sa nu te implice, care sa nu ma duca nici pe departe cu gandul la tine. Lucruri pentru sufletul meu. Ceva s-a rasturnat undeva in mine, dupa un dialog si acum am revenit la dorintele mele de altadata.
Vreau sa vad Praga si Viena - si am sa le vad!
Vreau la patinoar macar o data in aceasta iarna - si am sa merg!
Vreau la teatru cat mai des posibil - si am sa ajung acolo!
Vreau sa fac pilates - si voi face!

Faceti cunostinta! Buuuuuuuuuubuuuuuuuuruuuuuuuuuuzaaaaaaaaaa
Cea cu aripile redesfacute!
"You're a doll" - mi-a zis cineva azi si apoi a completat, "ca de obicei".
Pai, daca lumea din jurul meu ma vede o papusica, de ce nu as fi cu adevarat una?!

Ziua noastra (cel mai lung text pe care l-am scris vreodata)


Mai vreau o zi pentru noi doi. Una singura in care sa iti arat lumea mea, asa cum nu am avut timp sa ti-o arat pana acum.
Ne va trezi ciripitul pasarilor. Voi deschide geamul si te voi chema sa admiram impreuna pomul de corcoduse inflorit care imi incununeaza fereastra din dormitor.
Voi face apoi un ceai verde cu iasomie pentru mine (gustul acesta imi aminteste de ultima noapte petrecuta in Tunisia, cand am spus adio iubirii mele mediteraneene), pentru tine voi face ceaiul care iti place cel mai mult - 1001 nopti. Voi turna ceaiul in canitele mele noi si voi pune pe farfurioara fiecaruia cate trei sortimente de biscuiti: cu ovaz si stafide, cu portocale si cu smochine. Imi vei spune ca vei bea ceaiul mai traziu si iti voi da un pahar cu lapte in care vei inmuia biscuitii. Iti voi povesti de ce nu pot sa beau lapte si, ca sa te tachinez, voi desface o rodie si o voi manca ciugulind fiecare bobita. De cand ma stiu mananc astfel rodiile si poate de aceea am rabdare sa insir margele in siraguri lungi.
Ne vom intoarce apoi in dormitor si voi pune filmul "Vacanta la Roma". Ma voi ascunde printre cearsafuri calde inconjurata de cutiute, panglicute, cercelusi, margelute, agatatori si ne vom uita la film. Din cand in cand voi spune replici din film iniantea lui Audrey Hepburn si voi zambi multumita de mine, sau te voi face atent la un detaliu din film sau la un cadru care mi se pare interesant. Vei zambi si poate chiar te vei gandi ca nu gasesti nimic extraordinar in acest film care era la moda cam cand era bunica fata mare. Mai interesant ti se va parea ceea ce mesteresc eu din merceria aciuata in patul meu. Imi vei da sugestii. Pe unele le voi accepta chiar. Cand Audrey Hepburn va primi de la Gregory Peck pachetul cu fotografii voi suspina si voi zambi. Vom inchide calculatorul, ne vom imbraca de oras si te voi duce intr-o plimbare in orasul din lumea mea.
Prima statie - parcul Circului, te voi duce la lotusi si iti voi spune cat de repede au conturat ei lacul din centrul parcului. Vom iesi apoi la Stefan cel Mare si vom merge pe jos pana la Carturesti unde ne vom pierde printre carti, apoi printre CD-uri, apoi eu voi deschide Cartea cu Printese si o voi rasfoi teleportata din lumea acestui veac spre lumea veacului printeselor. Peste o jumatate de ora ma voi trezi din reverie si te voi duce la etaj in coltul Cameillei Sinensis. Iti voi povesti ce fel de cani de ceai folosesc japonezii si chinezii, ce accesoriu si pentru ce e bun, cate tipuri de ceai exista. Ma vei lasa sa indrug tot ce vreau eu despre ceaiuri si uneori vei parea chiar interesat. Vom cobori apoi si ma vei ruga sa te astept 5 minute afara. In premiera ma voi abtine sa folosesc enervanta intrebare "De ce?" si voi iesi cuminte din librarie-ceainarie. Vei iesi cu o punga in mana si mi-o vei intinde fara sa spui nimic. In punga - Cartea cu Printese.
Vom merge de mana pe Magheru si cand vom ajunge la Intercontinental vom intra in magazinul Bucuria de pe Batistei (nu mai exista acum, dar in povestea mea vreau sa il redeschid). Ne vom lua ciocolata "Chisinaul de Seara", zefir in ciocolata si marmelade spirala. Imediat ce ma voi trezi cu punga in mana voi si ascunde o marmelada dupa obraz si voi vorbi peltic o vreme. Voi comenta desigur ca marmeladele nu mai sunt la fel de bune cum erau cand eram eu mica. Ne vom continua plimbarea si vom intra in Palatul Sutu, vom admira fiecare obiect de mobilier, secreterul, scrinul, oglinda mare cat un perete, noptierele pictate, scaunele tapitate. Vei spune ca la un moment dat vei avea si tu o astfel de casa si eu voi raspunde cu un "da" sigur, ca cel de stare civila. Vom iesi din palat si ne vom opri la Vasiliada. Ne vom aseza la cea mai umbrita masa. Eu imi voi comanda traditionalul Mate Carnival si smochine, iar tu vei citi de trei ori meniul lung cat un roman si te vei opri la 1001 nopti. In semintunericul ceainariei iti voi povesti cum ma visam zburand cand eram mica si cum nu mai visez asa ceva acum.
Ni se va face foame si vom opri La Mama. Te voi implora apoi sa mergem la expozitia de rochii de seara de la MNAR si vom admira tinute batute-n nestemate, creatii ale celor mai mari designeri din lume, rochii de Oscar.
Dupa aceea draga mea prietena A ne va face intrarea in studiourile de restaurare tapiserie si picturi ale muzeului. Va mirosi a vopsea si acetona. Vom urmari in tacere pictorii care scot strat cu strat culorile de pe o pictura si vom ajunge sa descoperim prima fata a unei lucrari. Nu ne vom putea stapani si vom scoate un strigat de fascinatie.
Vom merge apoi la un studio foto pe una dintre stradutele care duc spre Amzei unde toarce la geam un motan. Vei imbraca frac si papion, iar eu imi voi pune o rochie de epoca si palarie si manusi de dantela peste care imi voi imbraca pe deget un inel cu piatra rosie imensa. Ma voi aseza pe scaun iar tu vei sta pe jumatate ascuns dupa speteaza scaunului tinand o mana in buzunarul in care este ascuns ceasul agatat cu un lantic de bata panatlonului. Ma voi ridica apoi de pe scaun si voi desface umbrela din dantela. O voi tine neaparat cu mana inelata. Cu cealalta te voi tine de brat. Jobenul si monoclul te prind. In mai putin de 10 minute vom primi un set de fotografii sepia cu noi doi din alt veac.
Cand vom iesi din studioul foto unde toarce la geam un motan cu capul mare si rotund, afara se va fi lasat seara. Te voi duce la Galeria Digitala unde ne vom pierde in camera cu canapea alba si sute de baloane galbene umplute cu heliu. Iti voi arata apoi lucrarea pe care vreau sa mi-o cumpar atunci cand voi avea casa mea si voi incepe sa iti povestesc cum imi imaginez casa in care voi sta.
De acolo vom merge la Green tea si neaparat ne vom rataci printre stradute. Dar astfel bucuria de a fi gasit intr-un sfarsit viluta va fi si mai mare. O domnisoara amabila si zambitoare (mereu mi se pare ca fetele de acolo sunt zen) ne va face tutrul casei si ne va povesti despre stilul fiecarei camere. Ne vom opri in sala ruseasca. Tu vei alege o bere din ceai eu un ceai negru cu dulceata si lamaie. Vom povesti cate-n luna si-n stele si vom mai bea cate un ceai cu cate o felie de tarta. Eu voi alege cu mure, tu cu zmeura. Nici nu vom observa cand vom ramane numai noi si vom pleca jenati ca le-am facut pe fete sa stea pana la aceasta ora tarzie, ca de, noi am fost ultimii clienti.
O vom lua agale spre casa.
...Cand voi deschide usa garsonierei vei fi disparut.
Voi adormi singura printre cearsafuri reci.

Revelatie


EA: am uitat sa te intreb ce planuri ai pe 2008 (din ce poti sa spuisigur)?
EU mi-am propus sa imi gasesc jumatatea
EU: atat
EA: iti pare putin?
EA: si cum te-ai gandit sa o cauti ?
EU: aici strategiile nu merg (Ca doar nu era sa ii spun cum :) )
EU: tu ce planuri pe 2008 ai?
EA: sa-mi pastrez jumatatea!
EU: iti aluneca din maini?
EA: nu
EU: asta e bine
EU: deci nu vei depune efort insemana ca tb sa iti mai gasesti cel putin un obiectiv
EA: mai am
EA: dar important era acesta care ti-am spus
EA: si inca unul care influenteaza pe toate celelalte
EA: si anume dezvoltarea spirituala
EA: curatirea si aruncarea parazitilor cotidieni si lumesti
EA: e perioada in care nu am bani, si nu imi permit nici o cumparatura...si fii atenta ce carte citesc eu in perioada asta frumoasa "N-am nimic de imbrcaat"!

Seara cu miere pe rani

Asta-seara imi ung sufletul cu miere, cel mai bun cicatrizant. De maine sunt un om nou. Astazi insa inca imi ling ranile umplute cu miere. Mi-e bine asa. Seara trista si dimineata rationala. Seara melancoloca si dimineata puternica. In fiecare seara mor ca sa renasc in fiecare dimineata. Mereu vie! Mereu EU!
Si totusi exista iubire, si totusi exista blestem. Dau lumii, dau lumii de stire, iubesc, am curaj si ma tem.

http://www.trilulilu.ro/an22ro/1ce86ad2d556a9

http://www.trilulilu.ro/an22ro/22c65be6e3e8cd

http://www.trilulilu.ro/folkforever/975fc9290638a9


http://www.trilulilu.ro/carmenviorica/9a2f0a6c4e699d