Uneori ma iau cu ale mele si uit sa ma uit imprejur. Iar cand ajung sa imi indrept privirea catre cei care ma inconjoara, nu pot sa nu raman fascinata. Ieri am admirat niste tineri cu varste cuprinse intre 15 si 20 de ani. Nu eram singura care s-a simtit mica in fata unor copii. Ca mine era o sala plina de copii de varsta lor, dar si de adulti cu un nume in cultura romaneasca.
Ieri am fost la gala de decernare a premiilor Ideo Ideis - festivalul de teatru tanar din Alexandria. Evenimentul e organizat de 40 de tineri condusi de un "consiliu" de 12 tineri, prezidati de doi tineri-minune (Andreea Bortun si Alexandru Ion). Scurtand povestea in doua cuvinte, as spune: SE POATE!
Se poate ca niste tineri pasionati sa schimbe fata unui oras mai mult mort decat viu, mai mult manelizat si minifustizat decat cultivat.
Se poate ca teatrul de adolescenti si amatori sa schimbe destine si sa deschida carari noi.
Se poate ca pentru o seara sa ma treaca fiorii si sa ma simt electrocutata de emotii, pana la lacrimi (ca mine au mai fost inca vreo 100 de persoane).
Se poate ca niste oameni cu nume si greutate in cultura romaneasca sa isi rupa o saptamana din programul lor sa vina la Alexandria sa jurizeze spectacolele, dar mai ales sa premieze pe toti si pe fiecare in parte pentru entuziasm, pentru nonconformism, pentru dorinta de schimbare, dar si pentru schimbare, pentru putere de voina si perseverenta si pur si simplu pentru faptul ca exista.
Se poate sa fii puternic fara sa iti pierzi omenia si verticalitatea, ba mai mult sa ii inspiri si pe altii sa fie la fel ca tine, sa fie mai buni decat tine.
SE POATE!
Cateva ore petrecute alaturi de ei mi-au dat cele mai intense emotii pozitive din ultima vreme.
Emotiile mele (egocentriste):
M-am simtit mica.
Mi-a fost rusine ca nu le-am fost alaturi pe cat ar fi meritat.
Imi doresc sa ii ajut mai mult la anul
Ii vreau de prieteni.
No comments:
Post a Comment