“Sa iti spun ce am. Am un punct in traista si am hotarat sa-l scot de acolo si sa-l aplic la sfarsitul unei fraze lungi, interzis de lungi. O fraza desantata, cu multe semne de punctuatie.
A inceput cu litera mare, ca toate relatiile. Cu trandafiri (20 rosii si 1 alb), cu tinut in brate, cu dulcegarii dupa care nu ai nevoie de lamaie. Au trecut zile si am continuat fraza cu semne de excalmare si extaz. El e Acela! Peste un timp am pus si prima virgula, am sarit peste ea si nu am bagat-o in seama. Ce e o virgula pe langa atatea semne de exclamare! Are chiar si o idee de vino-ncoa. Timpul s-a mai rostogilot in voia lui o vreme si am pus si primele puncte de suspensie: cuvinte nespuse, discutii intreruptus, taceri din plumb. Si iar liniste o vreme. Buletinul meteorologic a prevestit numai cer senin. Pana la prima linie de pauza.
Spatiu, vreau spatiu! Nu am loc sa dansez. Va rog, insist, domnule lasati-ma sa respir. E propozitia noastra, dar sa avem putin respect, eu gandesc altfel. Ma auziti? Ma auzi?
Si am luat-o de la capat, mai intai cu niste puncte de suspensie si de neincredere, apoi usor cu cate un semn de exclamare, si iar o virgula si iar linie de pauza. Recent am pus doua punce singura. Am adunat, am impartit, am scazut, am inmultit si radicali am scos. Dupa egal a ramas ZERO”.
“Nu, domnule “never again brother in law to be”. Am un ultim punct in traista mea plina candva de semne de exclamare si m-am hotarat sa-l scot si sa-i gasesc locul pe care il merita - imediat dupa zero”.
1 comment:
Minunata alegoria propozitiei cu semne de punctuatie...E intr-adevar, o arta sa pui punctul atunci cand si acolo unde trebuie.
Post a Comment