Ce gasesc in cutie

Suntem cu totii ca niste cutii in care adunam lucruri. La inceput cutia pare mare si, asa cum bine stim din experienta cu posetele, cu cat e mai mare, cu atat mai multe nimicuri punem si cu atat mai greu gasim esentialul. Asadar, cand e mult loc il umplem cu orice, fara sa alegem prea atent, fara sa ne gandim prea mult, fara macar sa ne pese cine stie cat. Dar, nimic nu e infinit sau fara fund si cutia din noi uneori se umple. Ce facem atunci? Alegem, aruncam, reactionam. Diferenta intre oameni se face in asemenea momente. Unii cand simt ca dau pe afara explodeaza in exterior, altii se indreapta spre interior.
Ma dau de-a berbeleacul, imi pun oglinda in fata cutiei sa caut fascinata in ea ca in scrinul bunicii si sa descopar ce e acolo. Sa descopar, sa analizez, sa las deoparte unele, sa valorific altele, iar la sfarsit sa ma mandresc cu aerul proaspat pe care l-am adus, cu ordinea instaurata si cu faptul ca in toata harababura am strecurat putina speranta.

Suntem cu totii niste cutii in care adunam lucruri. Tu ce ai in cutia ta?

sunt o cheie, oare ultima?

O cunostinta a aflat de la prietenul ei ca ea poate fi asociata cu fructe de padure. Iata, mie mi s-a spus ieri ca sunt o cheie, dar nu oricare, sunt ultima cheie - adica aceea, cea buna. Stiti povestea cu Dalai Lama? O femeie l-a intrebat de ce barbatii nu sunt judecati aspru daca au cunoscut mai multe femei, iar femeile sunt tratate ca niste stricate daca au depasit un numar de barbati. Ce a zis Dalai Lama? A raspuns sa convina barbatilor, desigur. Daca o cheie deschide mai multe lacate e o cheie buna, daca un lacat e deshis de mai multe chei, atunci lacatul e defect si nu ti-ai dori sa-l pastrezi. Si iata asa, dragul meu drag s-a grabit aseara sa ma prezinte drept ultima cheie. sa inteleaga fiecare ce doreste din asta. Pentru mine explicatia lui a fost: intotdeauna ultima cheie este cea potrivita si buna, pentru altii... cine stie.

Partir c'est mourir un peu

Traiesc o relatie care incepe in fiecare vineri si se incheie in fiecare duminica, respectand toate simptomele.

Vineri - batai de inima atat de puternice, incat as putea da cu imprumut si celor care au nevoie urgenta de resuscitare, migala in pregatiri, detalii care sa nu imi scape, ganduri, sperante, nerabdare, dorinta, stangacie. De toate. Exact ca la prima intalnire.

Sambata - bucuria de a avea inca o zi intreaga inainte si tristetea de a fi trecut deja o zi. Aceeasi dorinta, dar in doua cu ceva mai multa incredere si chiar indrazneala.

Duminica - momente traite intens pana in ultima clipa, pauze de tacere lungi, o tigara ce fumega mii de ganduri, cuvantul ”trebuie” ce planeaza, anticiparea casei goale, sau a unui drum nesfarsit cu trenul. Casa goala, scrumiera plina, cesti de cafea murdare. Pana vineri letargie.

semnatura

periuta de dinti si atat. de fapt depinde in casa cui. daca la o ea, atunci, pe langa o periuta de dinti ar fi si colacul de la WC ridicat. Doua semne. Atat. Vorbesc despre o prezenta in casa si poate si in viata cuiva.

Maratonista intr-o secunda de respiro

Stii cum sa simt acum? Ca atunci dupa ce ai alergat mult, foarte mult, atat de mult incat ai ajuns sa nu mai simti nimic, nici oboseala, nici setea, nici durerea, nimic, si brust te-ai oprit, pentru ca ai ajuns la un popas sau poate chiar destinatie. M-am oprit, iar inima inca pulseaza sange in ritm alert. Asa ma simt.
Cam de cand mi-am dat seama ca am suflet m-am inscris la acest maraton al cautarii. Am alergat. Uneori m-am oprit pentru un pahar de apa, fara sa imi pese prea mult din mana cui il primesc, m-am mai oprit si cand m-am lasat constient inselata ca o linie trasata cu creta e si linia de finish, dar am reluat alergatul o data cu prima ploaie, cand linia firava s-a spalat atat de repede, de parca nici nu a fost, iar toata dezamagirea am ascuns-o in pasul de jogging, m-am mai oprit si cand m-am speriat ca alerg spre o naluca si ma bazez pe un zvon si am considerat ca efortul este mult prea mare pentru ceva ce nimeni nu a vazut dar toti vorbesc.
M-am oprit poate adesea, dar dupa fiecare stationare am repornit cu mai mare avant. Mi-am grabit pasul atunci cand cei care au alergat cu mine s-au oprit, dar si atunci cand au revenit in joc, cand in afara de alergat nu mi-a ramas nimic si cand am avut orice mai putin motiv sa ma opresc.
... Astazi m-am oprit, iar inima sta sa sara de sub ie. Azi m-am oprit si e ca si cum as fi incetinit pasul pentru prima oara de cand mi-am trimis sufletul la alergat. E superb drumul spre destinatie, dar destinatia este mult mai incantatoare...

Un post de bine, sa nu fie de deochi

De regula, cand e de bine nu e interesant de urmarit, citit, ascultat. Stirile bune nu vand, lucrurile corect facute nu impresioneaza. De aceea, si acest text, pe care il vreau de bine, si care cam va face nota discordanta cu mare parte din tot ce am scris aici nu va trezi mare interes. O cioara alba despre care nu m-am gandit ca voi ajunge sa scriu pe acest blog de buburuza - vesela, dar grea de picaturile de ploaie ce adesea i-au udat aripile.
Niciodata nu mi-am imaginat ca poate fi atat de bine langa cineva fara sa faci efort, sa tragi sfori, sa urzesti panze infinite care sa tina aproape un suflet.
Niciodata nu mi-am imaginat ca ceea ce imi doream si formulam atat de simplu, este de fapt si mai simplu de obtinut atunci cand cine trebuie e langa tine.
Am parte de un sir de premiere, lucruri pe care unele persoane le-au primit din adolescenta poate.
Posibilitatea de a-mi planifica o vacanta fara teama ca in doua zile el poate sa dispara sau poate sa se razgandeasca sau cine stie ce alta nenorocire.
Bucuria de a nu cauta in agenda de telefon pentru a gasi cum sa imi umplu weekend-ul, de frica sa nu raman singura in casa.
Incantarea de a trebalui pe la bucatarie pentru ca am cui oferi ce am gatit.
Placerea infinita de a vorbi despre "maine" la fel de sigur ca despre "peste un an".
Si linistea de a avea nu doar azi o fiinta alaturi, ci pentru multa vreme inainte.

cuvinte

Mi-e frica de cuvinte. O data spuse pot promite, pot lovi, pot insela, pot dezamagi.
Mi-e frica de cuvinte, si acum, mai mult decat alte dati, mi-e frica sa rostesc cuvantul cu "i". Ma surprind adesea cu el pe varful limbii gata-gata sa alunece din colivie si sa ciripeasca acest adevar evident, dar inca tinut sub 32 lacate smaltuite.
Ar zbura jucaus de pe buzele mele sa ma sperie si sa ma faca sa-l rosesc de parca as spune ceva sfant si pacatos in acelasi timp. Nu ar fi prima data cand il descatusez, ba chiar consideram o vreme ca am facut hobby in a-l spune cu intonatie, asa cum recitam poezii in sufragerie in fata oaspetilor pe cand aveam vreo 5 ani.
Cuvantul cu "i" nu imi ridica mari probleme si deileme si chiar eram dezamagita de importanta pe care i-o dadeau unii. Si acum iata, imi dau seama ca nu are sinonime. Deci e un cuvant pe care fie il spui asa cum este fie il tii ferecat in inchisoarea cu 32 de gratii albe pana va pieri acolo de singuratate sau va evada cu suierat, cat sa afle o lume intreaga secretul bine pazit.
Shhhh, liniste! Fiti cu ochii pe mine, nu ratati ocazia unica, mi se pare acum, de a rosti cuvantul cu "i" abandonandu-ma lui, devenind prizoniera unui prizonier.

Ofer un bine la schimb pe niste castane fierbinti scoase din foc cu mainile mele. Cine mai doreste?! Acum e la oferta!

Marile dezamagiri pornesc de la micile alegeri pe care le fac cei de langa noi. Accepatam cu mai mare usurinta alegerile celor la care nu tinem, pentru ca nu avem vreo asteptare de la ei, pentru ca ne sunt indiferenti si pur si simplu pentru ca nu ne afecteaza direct. Mult mai greu este sa gasim justificari pentru niste alegeri pe care le fac persoane care au un loc rezervat acolo unde rezervarile se castiga greu si uneori se pierd cu atata lejeritate - in suflet. Am incercat astazi sa fac un bine cuiva cu rezervare, e adeverat, nu in zona VIP, dar totusi rezervare. Binele facut l-am platit prin pierderea cuvantului meu in fata cuiva. A meritat schimbul? Probabil. Pe deoparte am facut un bine, pe de alta am inteles cui l-am facut.

Un vicios - un barbat

... gata, STIU!

Nu stiu, de fapt m-am hotarat!

Nu m-am hotarat, de fapt am dedus!

Am o slabiciune pentru barbatii viciosi: fumatori, bautori, boemi. Dar nu cei care s-au afundat in propriile vicii ca intr-un lac al dulcei evadari, ci cei care au facut din ele un cult care trebuie respectat, insa care isi pierde din stralucire daca e prea des la indemana. Viciosii care sorb cu nesat din viciile lor si nu promit ca vor renunta la ele pentru orice privire cu repros a vreunei oarecare concubine. Acestia sunt viciosii care imi topesc oasele din genunchi, imi injecteaza adrenalina in inima si imi anesteziaza orice gand logic.

Ei stiu sa-si traiasca viata, sa o fumeze pana la ultimul gram de gudron, pana la ultima panza cetoasa de nicotina.

Stiu sa iubeasca o femeie, sa o bea pana la ultima picatura de seva, pana la ultima ei clipa de luciditate.

Stiu sa manance o prietenie, sa ii adauge condimente si sa o pastreze in acelasi timp extrem de echilibrata.

Stiu sa ofere si sa ceara in schimb, ba chiar si sa primeasca pentru ca si relatiile lor sunt niste vicii, acceptate cu greu si niciodata pe deplin renuntate.

Stiu ce inseamna dulcea dependenta si administreaza iubire constient si dozat.

Stiu ce inseamna placerea de a te lasa prada nevoii si jongleaza cu ea pana la orgasm.

Acestia sun barbatii care ma fascineaza. Pentru ca stiu cate gusturi poate avea viata si povestesc cu stralucire in ochi despre experienta lor. Nu prin cuvinte, ci in mangaieri, in cautatura, in gesturi, in sugestii. Niciodata insa prea languros, insiropat sau lipicios.

Un vicios - un barbat.

... a fost odata

am minte scurta. nu stiu azi ce am facut ieri. nu stiu adesea nici ce am simtit pentru cineva candva. dar in toata aceasta uitare raman vii cateva momente, ca niste semne distinctive pe relatiile mele. De iubire, de prietenie sau de indiferenta. Spunea cineva ca oamenii apar in viata noastra cu o misiune, pentru un sezon sau pentru o viata. Mult, foarte mult timp, dupa ce un drum se desparte in doua, revenind de fapt sa starea initiala, am puterea sa recunosc ”misiunea” celui plecat. De fiecare data alta, de fiecare data altul. urmand aceasta logica, de cativa ani, imi invat lectia destul de repede, deoarece misiunile mele in viata lor si a lor in a mea se incheie dupa doar cateva luni. Toate au in comun un singur lucru: ma pregatesc pentru a primi acel om care va aparea in viata mea pentru o viata.

Definitii

Ce-a fost vraja candva, nu, sa nu uitam
Ci mereu cu iubire s-admiram!

Cam asa as defini acest jurnal online al meu.
Locul unde nu uit ”ce-a fost vraja candva”.
Locul unde intorcand capul in urma imi fac vant sa merg inainte.
Locul care inca mai tine minte trairi pecare eu le-am uitat sau le fac uitate.
Locul unde printre randurile triste scrise durut la un moment dat pot citi doar eu puterea de a renaste si de a ma aventura cu mai mare elan in urmatoarea lupta.
Locul unde las sa se vada de sub armura rochia de matase subtire ca o tesatura din fir de paianjen.
Locul unde daca ai acces ai castigat increderea mea, iar poate la un moment dat chiar iubirea mea...
Si chiar daca imi impart gandurile cu oameni dragi azi sau alta data acest loc ramane doar al meu ca in prima zi cand l-am descoperit.

http://www.youtube.com/watch?v=qFObrjHWt9s