Partir c'est mourir un peu


Traiesc o relatie care incepe in fiecare vineri si se incheie in fiecare duminica, respectand toate simptomele.

Vineri - batai de inima atat de puternice, incat as putea da cu imprumut si celor care au nevoie urgenta de resuscitare, migala in pregatiri, detalii care sa nu imi scape, ganduri, sperante, nerabdare, dorinta, stangacie. De toate. Exact ca la prima intalnire.

Sambata - bucuria de a avea inca o zi intreaga inainte si tristetea de a fi trecut deja o zi. Aceeasi dorinta, dar in doua cu ceva mai multa incredere si chiar indrazneala.

Duminica - momente traite intens pana in ultima clipa, pauze de tacere lungi, o tigara ce fumega mii de ganduri, cuvantul ”trebuie” ce planeaza, anticiparea casei goale, sau a unui drum nesfarsit cu trenul. Casa goala, scrumiera plina, cesti de cafea murdare. Pana vineri letargie.

2 comments:

Anonymous said...

iti urmaresc blog ul cu sufletul la gura sa aflu noutati.......putin dezamagita cand vad ca nu postezi ceva mai mult timp
fac lucrul asta de cand am dat intamplator peste blog, acum 1 an si ceva....intr un moment f dificil al vietii mele
m am regasit in atat de multe postari ale tale de parca tot ce simteam tu redai prin cuvinte
esti o persoana minunata si iti doresc sa fii iubita sa cum meriti
bafta

Buburuza said...

Multumesc frumos pentru urari. Cuvinete tale imi dau curaj sa mai scriu. Ma bucur sa vad ca oamenii descopera blogul meu intamplator, pentru ca eu nu l-am facut public. Frecventa cu care postez este in functie de ce adun in mine si ce trebuie neaparat sa spun ca altfel explodeaza. Asa ca am sa mai scriu si doar despre ceea ce simt tare tare.
Multumesc
Buburuzaruza