Dor

Asa, fara nicio legatura, mi s-a facut dor de ciocolata "Dor" de la Bucuria, pe care mama mi-o strecura in fiecare pachet pe care mi-l trmitea in primul an cand am venit in Romania. Era de mai multe sortimente: neagra, cu vanilie, cu alune maruntite, cu napolitane maruntite. Era o tableta mica de 20 de grame intr-un ambalaj simplut, dar era tare buna caci era de la mama. Mancam cate o bucatica pe zi sa imi tina cat mai mult.

Am revazut aseara filmul Chocolat si m-am gandit ca e bine sa vezi unoeri filmulete de astea dulci, in care binele iarta, binele iese la suprafata, binele nu se ingrasa, binele supravietuieste. Asa e si filmul asta, o tableta de ciocolata salveaza un oras intreg, putin cate putin, imbucatura cu imbucatura, lingurita cu lingurita. Poate ca si tableta "Dor" trimisa periodic de mama m-a salvat intr-un fel si m-a facut sa raman aici fara sa uit de unde vin dar, mai ales, incotro trebuie sa ma indrept.

De moda veche

Sunt de moda veche si acest fapt imi rezervă tot patul mie.

Nu pot sa inteleg cateva lucruri ale modei noi.

1. De cand barbatii se invita cu insistenta acasa la o femeie pe care au vazut-o o singura data in viata? Oare intre un zambet si o noapte petrecuta in pat strain nu mai e nimic. S-au ars atat de multe etape? Cand? De ce?

2. De cand barbatii au nevie de umarul unei femei? In povestile pe care le-am citit cand eram mica lucrurile stateau exact invers - femeia era slaba si avea nevoie de cineva puternic laga ea. Cavalerul trecea prin foc si para si apoi salva printesa din cel mai inalt turn al palatului intunecos. Azi femeia duce scutul si armura.

3. De cand barbatii trimit mesaje in care spun ca femeia le-a oferit o seara minunata? La nu mai stiu ce scoala am invatat ca ei ar trebui sa fie cei care ofera si noi cele care primim. Dar poate am fost eu repetenta la vreun curs unde se demonstra contrariul.

4. De cand barbatii spun cu seninatate: ”tu ai sa faci bani, iar eu am să stau acasă să cresc copiii?” Sau: ”ne mutam impreuna cand ai tai iti vor cumpara apartament, pana atunci tu stai in chirie, iar eu stau la mine acasa”? Cine e cocosul in povestea asta si mai ales cine naste copiii, ca eu m-am cam ratacit printre manifestari hormonale de tot felul.

Ma opresc aici nu pentru ca nu mai am nelamuriri de buburuza de moda veche, ci pentru ca e tarziu si cu cat ma gandesc mai mult la tema asta, cu atat ma enervez mai tare. Noapte buna, stimata jumate de pat goala.

Hibernare afectiva

Birlogul meu este cochet. Miroase a flori de lacramioara sau a mosc, in functie de dorul care ma cuprinde: de iarna tunisiana sau de vara de la Manta.

Barlogul meu este tapetat cu tot ce nu te-ai gandi ca poate sta pe pereti: patru evantaie desfacute prietenos, 7 posete de 7 stiluri (charleston, etno dominican, boho chic, hippy, classic, copilaresc, frantuzesc), un numar variabil de curele si un numar incert de coliere. Colierele - cadouri primite de la foste iubiri sau siraguri facute in ore de liniste - bilute insirate gand cu gand, fire impletite film cu film, noduri legate vorba cu vorba.

Barlogul meu este un mix de dispozitii. Are un colt al copilariei, unde am depozitat bilute de sticla, un felinar umplut cu scoici de la mare, niste trandafiri de desert, niste nisip din Sahara, cateva jucarii. Un colt al lui Guttemberg: albume de arta, reviste de femei, ziare de aici si de aiurea, carti de inima albastra sau de minte inrosita - intr-un cuvant calorii pentru suflet si minte. Un colt ZEN burdusit cu numaistiu cate sortimente de ceaiuri, condimente si dulceturi. Un colt muzical cu un diapazon de la DDT la Lisa Ekdahl, trecand prin Anais, Nancy Ajram, presarat cu carti audio. Si o cutie chinezeasca, pictata, cu 5 sertare si-o oglinda unde ascund vise.

Barlogul meu este un refugiu pentru cei rataciti in ganduri, pentru cei raciti de priviri profesionale, pentru cei obositi de cuvinte zornaitoare, pentru cei opriti la rascruce de drumuri.

... Merg acasa sa beau un ceai