Multe rafturi, aglomeratie de maruntisuri, miros de lemn si fructe uscate. Incaperea are geamuri mari, totusi nu e suficient luminata. Nu este un magazin pentru grabiti. Cine vrea sa intre, sa gasesca din prima ce cauta, sa cumpere si sa plece, este invitat nici macar sa nu piarda vremea sa intre. Cumparatorul nu e un om oarecare. Stie sa asculte stie sa si povesteasca. In spatele unei tejghele o doamna cu palarie cu boruri mari ureaza bun-venit celor care stiu sa aprecieze un asemnea loc, stiu sa-si (sa-i) acorde timpul necesar. Un raft cu fructe uscate, un raft cu seminte de tot felul, un raft cu jeleuri si alte bomboane cu rom, in rest cutii, multe cutii cu ceai. Cateva mese, doar vreo doua, pentru cei care isi doresc sa isi formateze mintea. Ceainice, multe ceainice, de vanzare si de folosire, din ceramica, din portelan, din fonta, colorate sau gri, cu dungi, cu flori cu libelule, langa niste cani mari sau mici cu toarta sau japoneze. Si margele. multe margele, vase cu sticlute colorate, vase plate si vase adanci, transparente, asezate mai la soare sa se reflecte razele in sutele de bilute colorate. margele, multe margele - pretioase prin munca depusa mai mult decat prin materialul folosit, copilaresti pe care nu le pui la o camasa alba si la pantalon cu dunga, dar care pot fi primite la un gat de fata purtatoare de rochii vaporoase. O pisica torcand in vitrina. Nu e de vanzare, isi merita fulgii in forma de pestisori pentru ca toarce si aduce linsite locului. Niste fotografii de pe vremea cand a fost inventat aparatul de fotografiat si muzica in surdina, o mireiile mathieu graseind dupa Milord-ul ei, o lisa ekdahl - cantandu-si iubirea in suedeza, o Valeria pe note rusesti.
Magazin de lucruri buburuzasti - bine ai venit/Te mai asteptam pe la noi