Magazin cu lucruri buburuzesti

Multe rafturi, aglomeratie de maruntisuri, miros de lemn si fructe uscate. Incaperea are geamuri mari, totusi nu e suficient luminata. Nu este un magazin pentru grabiti. Cine vrea sa intre, sa gasesca din prima ce cauta, sa cumpere si sa plece, este invitat nici macar sa nu piarda vremea sa intre. Cumparatorul nu e un om oarecare. Stie sa asculte stie sa si povesteasca. In spatele unei tejghele o doamna cu palarie cu boruri mari ureaza bun-venit celor care stiu sa aprecieze un asemnea loc, stiu sa-si (sa-i) acorde timpul necesar. Un raft cu fructe uscate, un raft cu seminte de tot felul, un raft cu jeleuri si alte bomboane cu rom, in rest cutii, multe cutii cu ceai. Cateva mese, doar vreo doua, pentru cei care isi doresc sa isi formateze mintea. Ceainice, multe ceainice, de vanzare si de folosire, din ceramica, din portelan, din fonta, colorate sau gri, cu dungi, cu flori cu libelule, langa niste cani mari sau mici cu toarta sau japoneze. Si margele. multe margele, vase cu sticlute colorate, vase plate si vase adanci, transparente, asezate mai la soare sa se reflecte razele in sutele de bilute colorate. margele, multe margele - pretioase prin munca depusa mai mult decat prin materialul folosit, copilaresti pe care nu le pui la o camasa alba si la pantalon cu dunga, dar care pot fi primite la un gat de fata purtatoare de rochii vaporoase. O pisica torcand in vitrina. Nu e de vanzare, isi merita fulgii in forma de pestisori pentru ca toarce si aduce linsite locului. Niste fotografii de pe vremea cand a fost inventat aparatul de fotografiat si muzica in surdina, o mireiile mathieu graseind dupa Milord-ul ei, o lisa ekdahl - cantandu-si iubirea in suedeza, o Valeria pe note rusesti.

Magazin de lucruri buburuzasti - bine ai venit/Te mai asteptam pe la noi

Despre alt fel de oameni

Uneori ma iau cu ale mele si uit sa ma uit imprejur. Iar cand ajung sa imi indrept privirea catre cei care ma inconjoara, nu pot sa nu raman fascinata. Ieri am admirat niste tineri cu varste cuprinse intre 15 si 20 de ani. Nu eram singura care s-a simtit mica in fata unor copii. Ca mine era o sala plina de copii de varsta lor, dar si de adulti cu un nume in cultura romaneasca.

Ieri am fost la gala de decernare a premiilor Ideo Ideis - festivalul de teatru tanar din Alexandria. Evenimentul e organizat de 40 de tineri condusi de un "consiliu" de 12 tineri, prezidati de doi tineri-minune (Andreea Bortun si Alexandru Ion). Scurtand povestea in doua cuvinte, as spune: SE POATE!

Se poate ca niste tineri pasionati sa schimbe fata unui oras mai mult mort decat viu, mai mult manelizat si minifustizat decat cultivat.

Se poate ca teatrul de adolescenti si amatori sa schimbe destine si sa deschida carari noi.

Se poate ca pentru o seara sa ma treaca fiorii si sa ma simt electrocutata de emotii, pana la lacrimi (ca mine au mai fost inca vreo 100 de persoane).

Se poate ca niste oameni cu nume si greutate in cultura romaneasca sa isi rupa o saptamana din programul lor sa vina la Alexandria sa jurizeze spectacolele, dar mai ales sa premieze pe toti si pe fiecare in parte pentru entuziasm, pentru nonconformism, pentru dorinta de schimbare, dar si pentru schimbare, pentru putere de voina si perseverenta si pur si simplu pentru faptul ca exista.

Se poate sa fii puternic fara sa iti pierzi omenia si verticalitatea, ba mai mult sa ii inspiri si pe altii sa fie la fel ca tine, sa fie mai buni decat tine.

SE POATE!

Cateva ore petrecute alaturi de ei mi-au dat cele mai intense emotii pozitive din ultima vreme.

Emotiile mele (egocentriste):

M-am simtit mica.

Mi-a fost rusine ca nu le-am fost alaturi pe cat ar fi meritat.

Imi doresc sa ii ajut mai mult la anul

Ii vreau de prieteni.

definitii

Sunt insula de liniste intr-un univers haotic si agitat
Sunt ploaia de vara dupa o saptamana de canicula
Sunt inghititura de apa dupa o felie generoasa de tort
Sunt dimineata racoroasa in sezonul de catifea.

Sunt femeia puternica din umbra unui barbat puternic

O zi perfecta

E de bine - sa ai probleme este in firea lucrurilor, sa ceri ajutor este normal, sa primesti ajutor este ceea ce trebuie sa se intample. Zambind problemele se rezolva pe jumate, gandind prea mult la ele se complica inzecit. Oamenii tristi nu exista pentru buburuza, cine nu stie sa zambeasca nu stie sa zumzaie nu stie sa traiasca. Buburuza se indreapta spre o viata fericita plina de iubire, prietenie, intelegere, caldura si echilibru. Buburuza aproape a ajuns acolo, mai are sa dea o singura data din aripi sa atinga pamantul fagaduintei, il vede e aici, la o aruncatura de bat si aceasta lume a fericirii este a ei! O merita si o va imparti cu cei care merita la fel d emult ca si ea! Buburuza este fericita si as ava fi mereu.

text american despre intamplari din tren moldovenesc

am facut un drum acasa. pana acum zilele state acasa erau cele care imi aduceau linistea. de aceasta data ceva s-a intamplat in tren. la venire si la plecare. femeia cu care am venita incercat sa treaca ilegal vama bulgaro-greaca prin padure, era cat pe ce sa se afunde intr-o mlastina, unde i-a pierdut incaltamintea, era cat pe ce sa se inece intr-un rau, unde si-a ranit piciorul pana la os si unde i s-au inmuiat toate actele si era foarte aproape sa fie impuscata de la turnurile de veghe de la granita. dar de fiecare data a trecut ... greu sa spun cu bine, dar nu gasesc alta expresie. dupa toate peripetiile a nimerit in inchisoare pentru 2 saptamani, pentru trecere ilegala a frontierei si s-a ales cu interdictie in pasaport din partea ambelor state. femeia mergea la sot, pe care nici macar nu l-a vazut. culmea e ca ar fi putut astepta inca jumate de an si ar fi putut sa treaca legalgranita, pentru ca s-ar fi legalizat sotul. dar nu sunt eu cea care sa judece deciziile oamenilor. singura concluzie pe care a putut femeia s ao traga dupa poveste a fost: nimic nu este mai important decat sanatatea si viata proprie. concluzia mea dupa ce am ascultat in cele mai mici detalii a fost: nicioadata probelemele mele nu vor fi cele mai mari din lume.
la plecare am mers cu alta doamna care parea ca imi raspunde la intrebarile mele fara sa intreb. erau raspunsuri pe care le-am auzit de la multe persoane, dar parca de data asta eram mai pregatita sa le aud. raspunsurile - totul va veni cand va fi timpul si nu cand cred eu ca e timpul, toul ce se intampla ma pregateste pentru ceea ce va urma, daca mi se intampla ceva rau este pentru ca aceasta este un bumerang care mi se intoarce, la fel si cu binele.
cineva ar numi coincidente aceste intalnitri, de aceasta data le numesc semne. aveam nevoie de ele. le-am primit. imi ramane sa le folosesc.

Singuratatea nu se acopera cu fond de ten

Generatia ovarelor polichisitice

Independente, stilate, inteligente, fumatoare (sau nu), iubitoare de calatorii (peste mari si tari sau la tara, unde sa citeasca la umbra unei capite), emancipate, cu studii destule, cu mult, foarte mult bun-gust si cu destul bun-simt, cu simtul umorului, uneori cu limbaj buruienos, talentate, consumatoare de Sex&the City, dar si de Alexandru Balasescu, Nicolae Steinhardt sau Lauren Weisberger (si lista se poate lungiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii cu autori mai siroposi sau mai seriosi), cu o destul de vasta cultura generala si educatie cinematografica, cochete, dar si masculine (uneori), echilibrate si pe tocuri de 10 centimetri si pe balerini, talentate la combinare de culori si haine care mai de care mai ciudate, care impreuna sa arate BETON!
Asa suntem NOI - generatia femeilor cu ovare polichisitice - femei care mereu sunt intrebate de ce sunt singure (ca doar destepte, frumoase si haioase sunt!), femei care stiu sa gateasca, dar nu fac mare caz din asta, pentru ca EL nu asta ar trebui sa caute la o femeie ca noi. Femei care stau foarte bine pe propriile picioare si nu isi cauta un EL pentru a-i putea folosi cartea de credit (de multa vreme o au pe a lor proprie), ci mai degraba pentru a le folosi urechile (care sa le asculte), bratele (care sa le dea siguranta), pieptul (care sa le aduca linistea), mintea (care sa le provoace) si da, nu in ultimul rand, trupul intreg (care sa le faca sa se simta dorite) - ele cunosc instructiunile de folosire a tuturor instrumentelor sus-mentionate.
Femeile cu ovare polichisitice isi duc soarta si si-o accepta, ba mai fac si haz de necaz uneori.
Asa sunt mare parte dintre femeile pe care le cunosc, le admir si le tin aproape - sunt ca mine si vorbesc pe limba mea, suntem o comunitate, suntem o sala de concert plina, suntem oriunde si oriunde suntem admirate. Cine nu sunt ca noi vor sa fie ca noi, iar noi, declarat, sau in tacere, ne dorim sa nu mai fim asa.