Ce nu stiati despre buburuza

Da, dragii mei, buburuza nu este o insecta oarecare. E o delicata, o pasionala, o bezmetica, o nesatula si doar cand oboseste si isi impreuneaza aripile pe o frunza, e resemnata. Nu are astampar. Ea trebuie sa zboare, sa afle, sa se scalde in razele soarelui, si sa-si bronzeze bulinele negre la stralucrirea picaturilor de ploaie.
Ati vazut vreodata o buburuza fericita? E zgomotoasa. Flutura neostenit din aripioarele dure care ascund inca o perecehe de aripi transparente ca o pereche de manusi de dantela purtate de o regina. Fericta fiind, zboara sus, tot mai sus, isi simte aripile usoare si uita de catusele timpului.
Ati vazut vreodata o buburuza trista? E mai bine sa nu o fi vazut. Mai stie sa zboare, dar nu se avanta. Da greoi din aripile solzoase, si se misca haotic, cat mai aproape de pamant. Inaltimile o ametesc si ii displac. Se ascunde in umbra frunzelor si nu scoate niciun sunet.
Ati vazut vreodata o buburuza indragostita? Se scalda in fecare dimineata intr-o picatura de roua, apoi isi pudreaza piciorusele cu polen de cale, apoi isi lusruieste aripile cu petale catifelate de floarea soarelui si, inainte de a decola, se parfumeaza cu seva florilor de trandafir. E asortata, aranjata, parfumata si... indragostita.
O buburuza fericita o sa va indice directia unde e ascuns norocul, o buburuza trista va va indrepta spre locul adevarurilor nespuse, iar o buburuza indragostita o sa va lase balta, pentru ca nu ii pasa decat de iubirea ei si astfel va va indemna sa va cautati propria iubire, fara a cere ghidaje, directii si reguli de circulatie.
Buburuza-ruza,
Zboara de pe frunza
Unde tu vei zbura
Acolo m-oi marita.

Dilema, nu stiu care imi place mai mult

Din umbra

Intuneric. Lumina din camera e prea imprastiata sa ii determin sursa si de aceea am neplacuta sanzatie ca ea in realitate nu exista, ca este un produs al dorintei mele de a o gasi si de a o imbratisa pe vecie. In intuneric bajbai dupa diverse lucruri ce imi lipsesc: un pix, o foaie (chiar daca nu am cum sa scriu le vreau langa mine), o soapta, o mangaiere. Pe rand le gasesc pe fiecare. Le pipai indelung sa fiu sigura ca am gasit bine ceea ce am gasit si cand ma conving tactil, cu ochii mintii, le adun cu grija in cutia mea cu comori.
Iata un pix cu condei a(i)urit, iata si o foaie prea alba, iata un sarut, o imbratisare, o mangaiere, un gand bun, un vis, o atingere intamplatoare, un strigat soptit, un sirag de margele, o pereche de manusi din dantela, o petala uscata de trandafir alb, sare de baie parfumata si colorata, o buburuza - toate s-au amestecat in cutia mea de comori.
Lumina prea imprastiata din camera mea deseneaza o umbra. Umbra ta. Tu din umbra imi impingi cate un obiect sa il pipai, sa il netezesc, sa il recunosc si apoi sa il pun in cutiuta cu comori. Comorile noastre.

Ziua Bucurestiului de acum doi ani

Ploua. De doua zile ploua. Iar de aici, de sus, parca potopul e si mai mare. Ziua Bucureştilor s-a înecat in băltoacele Capitalei. Poale de rochii fosnitoare, au ramas sa se mai prafuiasca un an in case. Jobenul va mai astepta cuminte inca un an in dulap sau pe sifonier, undeva sus. Carete trase de cai cu stea alba in frunte nu vor opri la Capsa dupa o lunga promenada pe Calea Victoriei. Ploua. Ineaca Bucurestii, pe cei Noi, dar mai ales pe cei Vechi. Cei Vechi, si asa uitati, inghesuiti, sifonati si foarte nedereptatiti, au cedat, au plecat capul chiar, in fata Bucurestiului de cartier, celui de afaceri, celui pretins „european”. Si aşa, contrastant, alb-negrit, fast-foodit, Bucurestiul paseste, chiar de ziua lui, prin baltoace. Adanci, ajungand pana la suflet, baltoacele completeaza un portret caruia de mult ii lipsea ceva. Si iata, culoarea pe care o merita a explodat din nori. Spaland cu noroi, picaturile au scos fata adevarata a ceea ce a ramas din boema Capitalei, din infloritoarea asezare urbana. Candva vie ca o floare de primavara, sanatoasa ca o fata de maritat, culta ca o intalnire junimista, a ajuns palida, asemenea unui rasarit pe timp de potop, flescaita aidoma unei babe, fosta dama de companie, ordinara ca un roman de duzina.

Capitala si-a serbat ziua intr-o baie de lacrimi cenusii…