Fluturii nu mor!

Am tinut in stomac vreme indelungata niste coconi ai dragostei. Stateau acolo linistiti fara sa dea vreun semn. Astfel am decis ca nu posed asa ceva. Asa cum unele femei nu au un Punct G, la fel eu nu am fluturasi in stomac.
Orice-ar fi, piciorele mele sunt destul de musculoase (5 ani de dans sportiv isi spun cuvantul) incat sa nu imi tremure in tot felul de societati masculine. Orice-ar fi, bratele mele, obisnuite sa se incleste in realitate si in lucruri palpabile nu vor tanji vreodata dupa un brat de barbat. Orice-ar fi, capul meu, mereu vertical si sus, nu va dori vreodata sa plece pe pieptul unui barbat. Orice-ar fi, trupul meu, pine stapanit de spirit nu va tremura vreodata din dorinta de a simti piele de barbat. Astfel credeam ieri. Eram convinsa ca fluturasii fac parte din viata altora, a celora care traiesc metaforic.
Astazi...
Mi-au inflorit in stomac niste creaturi colorate cu aripioare firave si foarte energice. Am auzit ca se cheama fluturi. S-au inmultit peste noapte atat de tare incat simt uneori cum ajung pana in gat si ma sufoca, ajung pana in picioare si mi le taie de la genunchi, ajung pana in maini si ma fac sa doresc sa il ating, ajung pana in cap si ma fac sa mi-l simt greu in preajma lui, ajung in fiecare celula beata de dorinta si ma fac sa gandesc cu cromozomii.
Mi-a inflorit in stomac un camp plin cu fluturi. Frumosi si necrutatori. Ei ma hranesc, ei nu ma lasa sa dorm, ei imi aduc ganduri secrete noaptea.
E ca prima data? Nu!
E PRIMA DATA!

Ce vorbele nu au spus, au rostit ochii

Si totusi privirile inca nu s-au dezavatat sa vorbeasca. Si inca privirile nu au invatat sa strige in cuvinte in locul gurii. O noapte alba am petrecut noi doi, cu atatia in jurul nostru, atat de deranjanti, atat de in plus. Ei toti au putut sa inteleaga si sa vada ce noi unul la altul nu am vazut si nu am inteles. Doua fotografii vorbesc acum despre o noapte alba, noaptea noastra alba in care nu s-a intamplat nimic si s-a intamplat totul. Privirea ta e vie in fotografie, la fel e si privirea mea, dar nu am fost in stare nici eu si nici tu sa facem pasul pe care toti din jurul nostra il asteptau. A rasarit soarele si eu am plecat fara sa ma tin de cuvant sa ma intorc, tu ai ramas acolo. Cand eu dormeam tu ai urcat in masina si ai plecat. Am regretat apoi, dar m-am rersemnat ca am visat, ca nimic nu s-a intamplat. Ca astazi sa mi se spuna ca intre noi s-a intamplat totul si ca totul s-a vazut din priviri. Nu mi s-a mai intamplat sa vorbesc atat de putin cu cinevca si sa aflu apoi ca de fapt am spus totul si mi s-a zis totul. Am omis si eu si tu un cuvant rostit si nu transmis vizual: "ramai". Acel singur cuvant nerostit a daramat ceea ce inca nu construisem, a incuiat usile pe care inca nu le deschisesem, a rupt ceea ce inca nu legasem.
Azi pot sa spun acest cuvant de mii de ori, insa nu sa va intampla nimic.
O fotografie a ramas ca dovada unei nopti albe in care nu s-a intamplat nimic in timp ce se intampla totul.