Traiesc o relatie care incepe in fiecare vineri si se incheie in fiecare duminica, respectand toate simptomele.
Vineri - batai de inima atat de puternice, incat as putea da cu imprumut si celor care au nevoie urgenta de resuscitare, migala in pregatiri, detalii care sa nu imi scape, ganduri, sperante, nerabdare, dorinta, stangacie. De toate. Exact ca la prima intalnire.
Sambata - bucuria de a avea inca o zi intreaga inainte si tristetea de a fi trecut deja o zi. Aceeasi dorinta, dar in doua cu ceva mai multa incredere si chiar indrazneala.
Duminica - momente traite intens pana in ultima clipa, pauze de tacere lungi, o tigara ce fumega mii de ganduri, cuvantul ”trebuie” ce planeaza, anticiparea casei goale, sau a unui drum nesfarsit cu trenul. Casa goala, scrumiera plina, cesti de cafea murdare. Pana vineri letargie.
