Un post de bine, sa nu fie de deochi

De regula, cand e de bine nu e interesant de urmarit, citit, ascultat. Stirile bune nu vand, lucrurile corect facute nu impresioneaza. De aceea, si acest text, pe care il vreau de bine, si care cam va face nota discordanta cu mare parte din tot ce am scris aici nu va trezi mare interes. O cioara alba despre care nu m-am gandit ca voi ajunge sa scriu pe acest blog de buburuza - vesela, dar grea de picaturile de ploaie ce adesea i-au udat aripile.
Niciodata nu mi-am imaginat ca poate fi atat de bine langa cineva fara sa faci efort, sa tragi sfori, sa urzesti panze infinite care sa tina aproape un suflet.
Niciodata nu mi-am imaginat ca ceea ce imi doream si formulam atat de simplu, este de fapt si mai simplu de obtinut atunci cand cine trebuie e langa tine.
Am parte de un sir de premiere, lucruri pe care unele persoane le-au primit din adolescenta poate.
Posibilitatea de a-mi planifica o vacanta fara teama ca in doua zile el poate sa dispara sau poate sa se razgandeasca sau cine stie ce alta nenorocire.
Bucuria de a nu cauta in agenda de telefon pentru a gasi cum sa imi umplu weekend-ul, de frica sa nu raman singura in casa.
Incantarea de a trebalui pe la bucatarie pentru ca am cui oferi ce am gatit.
Placerea infinita de a vorbi despre "maine" la fel de sigur ca despre "peste un an".
Si linistea de a avea nu doar azi o fiinta alaturi, ci pentru multa vreme inainte.