Cui apartine puterea de decizie?

Si iar despre barbatii din viata mea...

Au aparut, rand pe rand, pe teren cicatrizat si gata sa incolteasca din nou.
Au plecat, rand pe rand, de pe un teren pus suta la suta la dispozitia lor.
Nu au stiut ce sa faca cu atatea proprietati si au preferat sa plece...
Au decis sa plece, lasand terenuri neprelucrate la inceput de primavara.
Spunea cineva ca singurul pacat pe care Dumnezeu nu il iarta este sa nu fii cu o femeie cand stii ca ea te asteapta si te doreste.
Au decis barbateste sa plece... fara prea multe explicatii
Unii au facut astfel incat sa para ca e decizia mea. Nu pentru confortul meu, ci pentru linistea lor, fara sa isi asume decizii grele. Au fost si clipe cand am intuit tactica si am tinut cu dintii sa nu pronunt cuvantul despartire, am tinut cu dintii pana mi-au scrasnit gaurindu-mi sufletul si m-a durut mai tare. Altii au inchis usa intr-o dimineata si nu s-au mai intors nici in prima seara, nici in urmatoarea nici in urmatoarele sute de seri.
Luni te-ai apropiat de patul meu, unde imi savuram acele cateva minute inainte de a ma trezi de-a binelea si mi-ai zis ca trebuie sa pleci. Seara am dormit singura, la fel si urmatoarea seara, si urmatoarea...
Dar stiu ca nu ai disparut. Esti alaturi de mine prin cuvintele pe care mi le spui la telefon, prin gandul tau pe care il simt. Si totusi, seara cand deschid usa te caut cu privirea, poate iti bei cafeaua in timp ce citesti si fumezi in bucatarie, poate esti in camera mea si te uiti la vreo dezbatere politica, poate esti in baie, poate ai iesit pana la magazin. Imi pun geaca in cui strecor un suspin si imi spun ca ai plecat sa te intorci, pentru ca periuta ta de dinti e acasa, pentru ca raftul tau e plin cu haine iar in priza incarcatorul asteapta mobilul tau asa cum te astept eu pe tine. Astept sa te descarci, ca sa te intorci la mine.