Berea nu e mai dulce cand cresti mare

Prietena mea ce mai buna imi povestea ca atunci cand era mica si ii vedea pe cei mari ca beau berea amara era foarte derutata. Cum pot adultii sa bea ceva atat de amar. Concluzia ei la acea varsta a fost una: cand esti mare berea are alt gust. Cu cat mai mare cu atat mai dulce. Anii au trecut, iar berea nu si-a schimbat gustul.
Acum ceva vreme am avut ocazia sa asist la o discutie dintre niste prietene. toate aveau cam 30 de ani. Despre ce vorbesc fetele la 30 de ani? Despre acelasi lucru: discutii cu baieti pe mes ”el a zis asta, eu am zis asta, oare trebuia sa ii zic asta?”, prima intalnire la o cafenea ”nu m-a condus pana acasa, nu m-a tinut de mana”, o relatie cu cineva langa care iti e cald dar nu iti e drag ”Mergem la mare la munte, dar nu ma vad alaturi de el”. Am avut un deja vu. Am asistat la aceleasi discutii pe care le am eu cu prietenele mele de 25 de ani, aceleasi pe care le aveam cand aveam 20, aceleasi pe care le aveam si la 17 ani.
Oare la ce varsta se scimba dialogul? Oare cand berea devine dulce?

Formatare

Asta fac eu in weekend - ma formatez. uneori imi reuseste, uneori ma concentrez atat de tare pe acest fapt incat ies din weekend mai obosita decat am intrat. De cand cu noul job am reinceput sa apreciez aceste doua zile. Fac curat in casa cu mai multa sarguinta, merg cu drag la cumparaturi, frec aragazul si chiuveta mai cu spor, deschid mai des cuptorul. Sunt cliepele mele de formatare. Un film, un ceai si casa mea.
Casa mea e plina de margele si genti. E o casa mobilata comunist, dar imi e atat de draga incat nu pot sa ma imaginez stand intr-o casa ikea. Mi-e frica de casele in care fiecare detaliu a fost mai intai desenat pe hartie, in care pana si locul tau este foarte bine stabilit, o casa in dungi, linii drepte, culori mono si miros fresh de la pulverizatoare. daca rata sinuciderilor va creste va fi pentru ca oamenii nu isi mai personalizeaza casele, nu le coloreaza, nu fac dezodine si duc o viata de plastic.
mi-e frica de acesti oameni. corecti pana in maduva oaselor, monocromi, cu gesturi si ganduri studiate, cu viata ca un scenariu. oameni care stiu azi ce vor face peste trei luni. oamenicare nu gresesc su nu iarta, oameni robotizati care se sperie cand ceva se schimba, de la locul iaurtului preferat (obligatoriu cu 0% grasime) la raft, pana la vremea de afara.
Sunt partial un om de plastic si eu. dar invii in weekend, dupa ce ma formatez.
EU...nu am calculat niciodata caloriile consumate pe zi si de aceea sunt mai degraba apetisanta si cu forme decat grasa, mie imi place sa spun ca sunt mai curand renoiriana. Nu ma trezesc cu 3 ore inainte de a merge la serviciu pentru a-mi intinde parul sau pentru a-mi face 15 mii de masti, de aceea poate uneori sunt palida dar stiu ca pe fata port pielea mea. Nu am in agenda telefonica niciun numar de la un beauty salon sau maseur sau manichiurista, dar uneori ma inchid in casa pentru rasfat - o baie cu spuma, niste creme si alte alinturi. Nu ma deprim daca nu ajung la coafor sau la sala, nu comentez vedete din reviste si bunul sau prostul lor gust in alegerea partenerilor si hainelor. Nu am haine pe care sa le fi cumparat si sa nu le fi purtat niciodata, nu am 5 perechi de incaltaminte pe sezon si nu frecventez cu regularitate magazinele. Nu pot intretine o discutie mai lunga de 5 minute despre haine, genti, pantofi, cosmetice, cure de slabire. Probabil de aceea sunt mai degraba prietenoasa decat cocheta. Dar.... sunt eu.
Vie, fara masca si fara o tabla de sah in cap unde miscarile sunt gata stiute. EU