Ma balacesc intr-o lume in care am multi vecini, pe unii nici nu ii cunosc, poate doar trec pe langa poarta lor, dar ce observ la toti este ca nu au garduri. Sau poate au, dar nu din acelea inalte, vizibile pe care eventual sa scrie cu sange (preferabil proaspat) ”caine rau”. Pot afla oricand si orice omul necunoscut fara gard a vrut sa impartaseasca cu un trecator ca mine. Posibilitatile sunt multiple - vecinii isi insira cele mai noi si frumoase rufe pe blog, pe tweeter, pe facebook sile mentioneaza in cadrul taclalelor cu alti vecini. Nu ma deranjeaza, pentu ca, asa cum spuneam, ma balacesc si eu in lumea celor care folosesc aceste suporturi ca sfoara de agatat idei, activitati, aspiratii, ca sa le vada poporul. Alta e problema mea acum si aici. Toti au o capra sau mai multe sau pe langa ea mai cresc si gaini, curci si altele. Iar in functie de abilitatile de povestitor, orataniile vecinilor cresc mai repede, au penaj mai stralucitor au mai multi vecini admiratori si datatori cu parerea. Of, nu vreau sa moara capra nimanui, sa nu fiu inteleasa gresit! Ma supara doar faptul ca folosim uneori mai mult timp sa povestim ce am facut decat sa facem cu adevarat ceva, parerea vecinilor acum a ajuns sa conteze mai mult decat oricand, de aceea se intampla sa incepem orice actiune cu gandul cum ar suna titlul unui post sau mesajul scurt cat o ciripeala despre actiunea neinceputa. Ambalam, ambalam, ambalam...
