Dragostea are definitii infinite si ramane totusi cel mai indefinit sentiment, prea complex sa isi strecoare amploarea in cuvinte, oricat de mestesugite ar fi acestea.
Dragostea pentru mine a avut valente nenumarate.
A fost mai intai o poveste platonica, ce imi facea inima sa bata si sa revin la gangureala, in diminetile cand mergeam spre scoala si ma intalneam pe drum cu el.
Apoi a devenit o speranta, o inspiratie, un loc in care sa evadez, eu si imaginatia mea, cum ar fi sa fie... in timp ce el is vedea linistit de povestile lui de dragoste, adolescentine. Ani mai tarziu, mi s-a facut loc in viata lui, insa ... prea multi ani... prea tarziu...
Apoi am construit dragostea, zi cu zi, gand cu gand insuflata mie pentru mine, ca sa imi demonstrez ca exista, ca sa o am, ca sa nu fie doar pentru altii. Am consturit pana a batut un val mediteranean si mi-a aratat cat de subreda mi-a fost constructia iubirii fara iubire.
Si iar de la zero...fara sa mai detin controlul fara sa stiu ce ma asteapta, am plutit pe mare intr-o luntre fara vasle. Am facut alegeri proaste care in loc sa cicatrizeze vechi iubiri au creat vulcani noi.
Apoi dragostea a devenit o descoperire, o dorinta de a fi totul pentru cineva care avea totul si fara mine. Din dragoste am devenit prietena de vineri seara. Si tot din dragoste am inchis usa dupa el intr-o sambata dimineata si nu i-am mai deschis-o.
Apoi dragostea s-a transformat intr-o speranta ca se poate imparti la doi. Am impartit ce am avut pana am ramas cu nimic, iar el a plecat din tara.
Si iar am plutit ratacita
Apoi dragostea a devenit o arta, o hartie fotografica. Am asezat pe acea hartie si am desenat cu lumina zile in una si nopti in doi, arta culinara in doua cu arta amorului, pana intr-o zi in care totul s-a inecat undeva in ocean intre vechiul si noul continent, cand eu plecata el impresiona hartia fotografica cu alta raza de lumina.
Si iar am ratacit, golita de speranta, epuizasem valentele iubirii, credeam eu...
am cunoscut iubirea platonica, inspirata, insuflata, ratacita, descoperita, generoasa, artistica si iubirea falsa.
Cand parca nu mai era nimic de aflat am aflat iubirea adevarata, frumoasa in simplitatea ei, fara cuvinte pretentioase, fara declaratii de iubire, fara pompa, doar simtire. Aparuta de nicaieri, dar parca ar fi fost mereu acolo doar sa o vad, doar sa mi-o doresc suficient de tare ca sa vina. Si a venit calda ca o patura moale pe un suflet degerat, socant de normala, stresant de naturala. Asa cum ar trebui sa fie si cum mi-am insuflat ca nu exista, ca sa pot supravietui fara ea. Acum ma reobisnuiesc cu normalitatea si ascult cantece de dragoste - parca se aud altfel cand Cineva are casa in sufletul meu.
http://www.youtube.com/watch?v=-1y8DTWYtTM
Dragostea nu inseamna cuvinte spuse din greseala, intr-un moment de lipsa de ratiune. Este ceea ce simtim fara sa spunem nimic, intr-un zambet, intr-o imbratisare.
Uneori dragostea nu vine niciodata pentru ca trece pe langa noi fara sa ne faca vreun semn, in cautarea de a iubi pe cineva. Uneori cand vine e deja prea tarziu, pentru ca exista altcineva in loc.
Dragostea nu cunoaste granite, distante, locuri sau varste. Poate veni si se poate rataci printre atatia oameni, ramanand muta intr-o melodie, intr-un zambet, intr-o lacrima.
Dragoastea inseamna sa ierti totul fara repros, sa uiti si sa o iei de la capat.
Inseamna sa nu spui nimic si sa pleci in tacere, sa oferi fara sa astepti nimic in schimb.
