Maratonista intr-o secunda de respiro

Stii cum sa simt acum? Ca atunci dupa ce ai alergat mult, foarte mult, atat de mult incat ai ajuns sa nu mai simti nimic, nici oboseala, nici setea, nici durerea, nimic, si brust te-ai oprit, pentru ca ai ajuns la un popas sau poate chiar destinatie. M-am oprit, iar inima inca pulseaza sange in ritm alert. Asa ma simt.
Cam de cand mi-am dat seama ca am suflet m-am inscris la acest maraton al cautarii. Am alergat. Uneori m-am oprit pentru un pahar de apa, fara sa imi pese prea mult din mana cui il primesc, m-am mai oprit si cand m-am lasat constient inselata ca o linie trasata cu creta e si linia de finish, dar am reluat alergatul o data cu prima ploaie, cand linia firava s-a spalat atat de repede, de parca nici nu a fost, iar toata dezamagirea am ascuns-o in pasul de jogging, m-am mai oprit si cand m-am speriat ca alerg spre o naluca si ma bazez pe un zvon si am considerat ca efortul este mult prea mare pentru ceva ce nimeni nu a vazut dar toti vorbesc.
M-am oprit poate adesea, dar dupa fiecare stationare am repornit cu mai mare avant. Mi-am grabit pasul atunci cand cei care au alergat cu mine s-au oprit, dar si atunci cand au revenit in joc, cand in afara de alergat nu mi-a ramas nimic si cand am avut orice mai putin motiv sa ma opresc.
... Astazi m-am oprit, iar inima sta sa sara de sub ie. Azi m-am oprit si e ca si cum as fi incetinit pasul pentru prima oara de cand mi-am trimis sufletul la alergat. E superb drumul spre destinatie, dar destinatia este mult mai incantatoare...