cuvinte

Mi-e frica de cuvinte. O data spuse pot promite, pot lovi, pot insela, pot dezamagi.
Mi-e frica de cuvinte, si acum, mai mult decat alte dati, mi-e frica sa rostesc cuvantul cu "i". Ma surprind adesea cu el pe varful limbii gata-gata sa alunece din colivie si sa ciripeasca acest adevar evident, dar inca tinut sub 32 lacate smaltuite.
Ar zbura jucaus de pe buzele mele sa ma sperie si sa ma faca sa-l rosesc de parca as spune ceva sfant si pacatos in acelasi timp. Nu ar fi prima data cand il descatusez, ba chiar consideram o vreme ca am facut hobby in a-l spune cu intonatie, asa cum recitam poezii in sufragerie in fata oaspetilor pe cand aveam vreo 5 ani.
Cuvantul cu "i" nu imi ridica mari probleme si deileme si chiar eram dezamagita de importanta pe care i-o dadeau unii. Si acum iata, imi dau seama ca nu are sinonime. Deci e un cuvant pe care fie il spui asa cum este fie il tii ferecat in inchisoarea cu 32 de gratii albe pana va pieri acolo de singuratate sau va evada cu suierat, cat sa afle o lume intreaga secretul bine pazit.
Shhhh, liniste! Fiti cu ochii pe mine, nu ratati ocazia unica, mi se pare acum, de a rosti cuvantul cu "i" abandonandu-ma lui, devenind prizoniera unui prizonier.