Cand eram mici, eu si fratele meu ne jucam de-a ”veriu, ne veriu” (cred, nu cred) era un joc de carti ziceai ca pui un popa si celalalt fie te credea si punea inca un popa desupra sau nu te credea si trebuia sa retragi cartea si tot teanclul de popi de sub ea, daca minteai. Mai mereu pierdeam pentru ca nu stiam sa mint si pe deasupra eram si credula. De cand m-am facut mare joc zilnic ”Cred, nu cred” cu oamenii care ma inconjoara:
Cred in bunavointa prietenelor mele.
Nu cred in cunostinte care dispar mult timp si apoi apar pe mes si imi zic: ”ce ai patit, nu dai niciun semn si nu ma mai bagi in seama”
Cred in oameni cu pasiuni care atunci cand le impartasesc au scantei in ochi
Nu cred in oameni care isi aleg pasiunile in functie de modul in care acestea dau la public.
Cred in stilul care completeaza personalitatea
Nu cred in stilul care acopera golul de caracter
Cred
nu cred
